Guvernul grec acceptă cu greu reformele cerute de creditorii internaţionali pentru a primi în continuare ajutor financiar.
Miniştrii de finanţe din zona euro se vor întâlni pe 24 aprilie, la Riga, pentru a analiza situaţia din Grecia. Autorităţile de la Atena şi creditorii săi internaţionali încearcă în continuare să ajungă la un acord care să permită deblocarea unor noi ajutoare în schimbul unor reforme.
Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat marţi că guvernul de la Atena şi creditorii săi internaţionali au început să reducă diferenţele de viziune, întrucât ambele părţi înţeleg că cea mai bună şansă pentru a ajunge la un acord este compromisul, potrivit Bloomberg.
Premierul grec, Alexis Tsipras, confruntat cu negocieri dificile cu creditorii Greciei, se va întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel, joi, cu ocazia summitului Uniunii Europene privind imigranţii din Marea Mediterană, a anunţat marţi guvernul grec, relatează AFP.
Speculaţiile privind o posibilă ieşire a Greciei din euro au devenit tot mai frecvente după ce partidul Syriza (stânga radicală) a câştigat alegerile parlamentare din ianuarie.
Grecia nu se mai poate împrumuta de pe pieţele financiare din cauza dobânzilor prohibitive şi riscă să aibă probleme cu lichidităţile. Un „Grexit“ este unul dintre cele mai proaste scenarii care ar putea ameninţa chiar şi moneda euro, susţin analiştii.
Şeful Eurogrup: o ieşire a ţării din zona euro „nu este o opţiune“
Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat marţi că se aşteaptă ca în următoarele săptămâni Grecia şi creditorii săi să ajungă la un nou acord şi a avertizat că ieşirea ţării din zona euro (Grexit) va duce la instabilitate, transmite Reuters.
Grecia trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile asumate dacă vrea să rămână în zona euro, dar o ieşire a ţării din zona euro „nu este o opţiune“, a declarat oficialul european.
BCE a majorat fondurile de urgenţă pentru băncile greceşti
Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat miercuri fondurile de urgenţă puse la dispoziţia băncilor din Grecia, cu 1,5 miliarde euro, la 75,5 miliarde euro, în timp ce guvernul elen continuă negocierile intense cu creditorii pentru reluarea programului de susţinere financiară, relatează MarketWatch.
Citeste mai mult: adev.ro/nn7wym
Discuții despre această postare