Imagini tragice arată bilanţul cutremurului din Turcia, de vineri. În fotografiile din Elazig sunt surprinse încercările frenetice ale salvatorilor de a scoate victimele de sub dărâmături.
Conform informaţiilor, o femeie bătrână a fost scoasă, în viaţă, de sub dărâmături la 19 ore după cutremur. O altă femeie care rămăsese îngropată a fost salvată după ce a reuşit, ca prin minune, să îşi sune rudele şi să le spună că a rămas blocată.
Un băiat de 12 ani a avut mai puţin noroc – deşi a fost salvat dintre dărâmături, el a murit la spital, câteva ore mai târziu.
„A fost foarte înfricoşător, mobila a căzut peste noi, iar atunci am fugit afară”, spune Melahat Can, care locuieşte în oraşul Elazig, conform BBC.
Regiunea lovită de cutremur aflată la 550 kilometri de capitala Ankara, este izolată şi slab-populată, fapt ce a făcut ca detaliile referitoare la pagube şi morţi să apară mai greu. Recep Tayiip Erdogan, preşedintele Turciei a vizitat regiunea, luând partea la înmormântarea unora dintre victime.
Autorităţile au trimis paturi, corturi şi pături sinistraţilor, temperaturile scăzând şi sub limita îngheţului noaptea în această regiune.
Discuții despre această postare