Comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, a salutat joi validarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va face o muncă excelentă pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, transmite Agerpres.
”Aş dori să o felicit călduros pe Laura Kovesi pentru că a devenit primul procuror-şef european. Această numire este un pas către operaţionalizarea #EPPO (Biroul Procurorului Public European – n.r.). Ea va face o muncă excelentă protejând interesele financiare ale UE. Dorim să trimitem infractorilor semnalul puternic că suntem serioşi în combaterea infracţiunilor financiare şi în protejarea banilor contribuabililor. UE pierde anual cel puţin 50 de miliarde euro din cauza fraudelor cu TVA, pe care #EPPO le va ancheta”, a scris Jourova pe contul său de Twitter, unde a postat fotografii de la întâlnirea avută joi cu Laura Codruţa Kovesi.
Până în prezent, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului Public European. Ţările care nu participă încă la această iniţiativă se vor putea alătura în orice moment. Vera Jourova s-a arătat optimistă faţă de o aderare viitoare a Ungariei, Poloniei şi Suediei la EPPO.
Conferinţa preşedinţilor din Parlamentului European a validat miercuri numirea Laurei Codruţa Kovesi drept primul procuror-şef european, acesta fiind ultimul pas în procesul de desemnare. Decizia Conferinţei preşedinţilor urmează după un acord din septembrie dintre negociatorii PE şi ai Consiliului UE privind desemnarea noului şef al Parchetului European în persoana Laurei Codruţa Kovesi. Echipa de negociere a Parlamentului a susţinut-o pe Laura Codruţa Kovesi în timpul negocierilor.
Consiliul Uniunii Europene a validat luni oficial numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.
Biroul Procurorului Public European (EPPO), care se aşteaptă să fie operaţional la sfârşitul anului 2020, va fi o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.
EPPO va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.
Sursa: g4media.ro
Discuții despre această postare