Ungaria, confruntată cu un important val de imigranți ilegali, va închide cele patru tabere permanente de refugiați, situate în zonă urbană, și va amplasa în schimb tabere provizorii de corturi în afara orașelor, a anunțat guvernul de la Budapesta.
„Poziția guvernului este clară: obiectivul său este de a închide actualele tabere situate în zone locuite”, a declarat Ministerul de Interne într-un mail adresat AFP ca răspuns la mai multe întrebări.
Taberele provizorii vor fi tabere de corturi, a precizat joi, în cursul unei conferințe de presă, Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Una din aceste tabere va fi ridicată în apropiere de granița cu Serbia, „în așa fel încât locuitorii să nu fie deranjați de masele de refugiați”, a adăugat el.
Potrivit statisticilor oficiale, în acest an peste 81.000 de imigranți au intrat ilegal pe teritoriul ungar, dintre care 80.000 trecând granița cu Serbia.
În ultimii doi ani, Ungaria a devenit una din principalele țări de tranzit din cadrul Uniunii Europene pentru imigranții care încearcă să ajungă în Austria sau Germania. Majoritatea vin din Irak, Afganistan, Siria și din țări africane.
În această săptămână, armata ungară a început să construiască de-a lungul celor 175 de kilometri ai graniței dintre Serbia și Ungaria un gard de sârmă destinat să pună capăt valului de imigranți ilegali, după ce parlamentul a dat undă verde acestei acțiuni.
„Dacă granița este închisă” cu ajutorul acestui gard, „nu vom mai avea nevoie de tabere de refugiați cu mare capacitate” de primire, a subliniat Janos Lazar.
Capacitatea totală de primire a celor patru tabere de refugiați actuale, suprapopulate și toate situate în zone urbane, este de 1.500 de persoane.
La sfârșitul lunii iunie, poliția ungară a tras cu gaze lacrimogene pentru a pune capăt unei revolte într-o tabără de refugiați de la Debrețin (estul țării), centru pentru solicitanții de azil adăpostind 1.500 de persoane, în timp ce capacitatea de primire este de 800 de persoane.
Discuții despre această postare