Migranții aflați în insulele grecești vor primi câte 2.000 de euro de persoană pentru a se întoarce acasă, în cadrul unei proceduri lansate de Uniunea Europeană pentru a detensiona situația din taberele înființate în Grecia, informează The Guardian.
Suma este de cinci ori mai mare decât cea oferită în mod obișnuit în cadrul programelor de întoarcere voluntară în țara de origine desfășurate de ONU.
Oferta se va desfășura timp de o singură lună, din cauza temerilor că această sumă va atrage mai mulți migranți pe teritoriul Europei.
Suma are rolul de a-i ajuta pe migranți să o ia de la zero în țara natală, însă această ofertă nu se va aplica celor care nu au o locuință la care să se întoarcă, ci doar celor care încearcă să intre în Europa din motive economice.
Comisia Europeană speră că 5.000 de migranți vor accepta oferta, deși nu deține statistici privind numărul migranților economici din totalul celor aflați în insulele grecești.
Migranții aflați pe continent vor primi mai puțin de 2.000 de euro ca să se întoarcă acasă, însă mai mult decât suma obișnuită de 370 de euro.
În ultimii 4 ani peste 18.100 de persoane au ales să se întoarcă în țara de origine din Grecia, în cadrul programului finanțat de UE, însă doar 4000 de oameni se aflau în insule.
Suma de bani necesară pentru această ofertă va proveni din ajutorul de urgență de 700 de milioane de euro promis Greciei de Comisia Europeană la începutul lunii, după ce Turcia a anunțat că va „deschide poarta” migranților către Europa.
Discuții despre această postare