Ucraina importă gaze din Norvegia prin Slovacia, folosind o procedură controversată, respectiv „fluxul reversibil”, astfel că gazele importate sunt tot ruseşti
Ucraina are capacitatea să transporte gaze naturale din Norvegia în România, Bulgaria, Turcia şi, posibil, în Grecia, a declarat Volodimir Demcişin, ministrul ucrainean pentru Energie, în cadrul unei la conferinţa ţinute în Houston, statul american Texas, relatează Sputnik.
„Capacităţile Ucrainei permit transportul (de gaze naturale) din nordul (Europei), din Norvegia, către Ucraina“, a declarat Demcişin miercuri. „Putem transporta aceste gaze naturale către România, Bulgaria, Turcia şi, potenţial, în Grecia“, a continuat el.
Infrastructura ucraineană pentru transportul gazelor naturale, care a fost dezvoltată în anii ’60-’70, este dsponibilă şi capabilă să transporte volume mari de gaze naturale, a precizat el. Ucraina deţine 38 de linii de transport distincte, care conectează partea de sud a ţării cu cele de est şi vest, dar şi regiunea de nord cu cea de sud, a mai precizat ministrul.
Şi Ucraina investighează practicile Gazprom, după anunţul UE
Pe de altă parte, gigantul rus Gazprom acţionează în condiţii „discriminatorii“ şi afectează economia ucraineană, a declarat premierul Arseni Iaţeniuk la Kiev, citat de Unian în pagina electronică.
El a cerut Comitetului ucrainean de luptă antimonopol să demareze o investigaţie împotriva gigantului rusesc în domeniul energetic din această cauză. „Guvernul ucrainean cere Comitetului Antimonopol să înceapă investigarea companiei ruseşti Gazprom, care acţionează în condiţii discriminatorii, potenţial necompetitive, şi provoacă pagube economiei ucrainene“, a declarat Iaţeniuk, citat de serviciul de presă al Cabinetului. Şeful Guvernului „tocmai a încheiat examinarea materialelor pe acest subiect, pregătite de către Ministerul Justiţiei, Ministerul pentru Energie şi Industria Cărbunelui şi Comitetul Antimonopol“, potrivit aceleiaşi surse. „Vom adresa partenerilor noştri din Uniunea Europeană (propunerea) de a efectua împreună această investigaţie în vederea constatării monopolului companiei ruseşti Gazprom nu doar în Uniunea Europeană, ci şi în Ucraina“, a declarat Iaţeniuk.
Citeste mai mult: adev.ro/nn9obi
Discuții despre această postare