Anul Nou e moment de sărbătoare în toată lumea și o bună ocazie să ne facem planuri noi, sperând că 2020 va fi un an mai bun, mai prosper și mai ușor pentru fiecare dintre noi.
La români, noaptea dintre ani este plină de obiceiuri populare, de tradiții și superstiții care au rezistat cu succes timpului.
La 1 ianuarie este sărbătorit Sfântul Vasile, considerat „păzitor de duhuri rele”. De ziua lui, se spune că e bine să verși vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul.
Tot tradiția populară spune că e bine ca prima persoană care îți intră în casă să fie un bărbat. Astfel, anul va fi plin de noroc. Dacă femeile intră primele, acesta va fi plin de ghinion.
Și vremea ar prevesti cum va fi noul an. Dacă ninge pe 1 ianuarie, tot anul va fi îmbelșugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoși.
În noaptea dintre ani, copiii merg cu sorcova pe la casele oamenilor pentru a le ura sănătate și prosperitate. În schimb, ei primesc bani. Un alt colind de An Nou este „Plugușorul”.
La țară, obiceiurile și tradițiile sunt și mai colorate. Tinerii colindă prin sate și fac fac zgomot cu bice sau oale pentru a alunga duhurile rele, iar fetele nemăritate construiesc punți din crengi de măr de care leagă busuioc și mărgele, pentru a vedea cum va fi alesul inimii lor. Dacă puntea se umple de brumă, se vor căsători cu bărbați bogați, iar dacă nu are brumă, vor lua pe unii săraci.
Iar cu privire la mâncare, pe lângă salata de boeuf și nelipsita friptură, românii mai consumă pește în noaptea dintre ani, pentru a trece ușor ca peștele în noul an de tocmai se deschide în fața lor.
Sursa: digifm.ro
Discuții despre această postare