Silvian Ionescu, fost ofițer de Securitate și fost lider al FSN/PD, face dezvăluiri explozive. Joi, într-o postare pe Facebook, acesta a scris că Adrian Năstase „a fost referent și mai apoi doar colaborator în serviciul ce îl conduceam în DIE”.
Până în decembrie 1989, Silvian Ionescu a fost șeful Serviciului 1 din Direcția I a Direcției de Informații Externe (DIE), din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS).
DIE era centrala de spionaj a României comuniste.
„Serviciul 1 se ocupa cu partea vestică a Europei. Și în calitatea asta, într-adevar, aveam în subordine munca informativă, munca de spionaj din Belgia. Tot în calitatea asta știam că acolo exista un cetățean, Traian Băsescu, la Biroul Navrom din Anvers”, a explicat Silvian Ionescu în februarie 2004, în cadrul audierii de la CNSAS.
Așadar, conform lui Silvian Ionescu, serviciul condus de acesta până în 1989 l-a avut pe Adrian Năstase mai întâi „referent”, apoi „doar colaborator”. Iar Năstase a spionat Occidentul.
Același fost ofițer de Securitate, șef de serviciu în cadrul DIE, explică, în post scriptum, că „referentul e angajat al Ministerului de Interne”. Asta înseamnă că, înainte de a fi „doar colaborator”, Adrian Năstase a fost angajat al Securității (DSS), instituție care făcea parte din Ministerul de Interne.
Silvian Ionescu mai susține că „în Serviciul 1 din Direcția I din DIE am avut surse de toate felurile, membre în guvernele României până în 2011. Ei s-au infiltrat in guvernele succesive”.
Fostul ofițer de Securitate face și o afirmație cu tâlc: „Așa s-a furat revoluția noastră”.
Ce-o fi în înțelegând Silvian Ionescu prin „revoluția noastră”? „A noastră” – a românilor sau a securiștilor?!
Textul lui Silvian Ionescu
„Un domn, Dan Dumitru Zamfirescu, pe care îl am prieten pe Facebook și cu care empatizez, ne explică că președintele Klaus Werner Iohannis ar trebui suspendat, conform sfaturilor lui Adrian Năstase.
I-am promis d-lui Zamfirescu un răspuns public, că prea am răbdat atâta amar de ani:
Care Adrian Năstase, d-le Zamfirescu??? Cel care a fost prim-ministru sau cel care a fost referent sș mai apoi doar colaborator în serviciul ce îl conduceam în DIE???
Ați crezut că Baselu era o excepție? Nu, DOMNILOR! În Serviciul 1 din Direcția I din DIE am avut surse de toate felurile, membre în guvernele României până în 2011.
Eu am plecat în 26.12.1989. Dar ei s-au infiltrat în guvernele succesive. Așa s-a furat revoluția noastră.
P. S. Referentul e angajat al Ministerului de Interne.”
Sursa: ziaristii.com
Discuții despre această postare