Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Răzvan Pârjol, a anunțat, miercuri, că România se află în negocieri cu mai multe țări pe tema condițiilor în care românii pot merge în vacanță în străinătate.
Răzvan Pârjol a spus că a avut discuții cu miniștrii turismului din Grecia și din Franța, la solicitarea acestora, și că urmează să aibă o discuție asemănătoare și cu ministrul turismului din Bulgaria.
„Toată lumea își dorește o revenire cât mai rapidă, dar oarecum într-un mod cât se poate de unitar, atât ca măsuri de siguranță sanitară, cât și ca norme de operare, dar undeva și ca dată de redeschidere”, a declarat acesta la Digi24.
„Vom avea, cu siguranță, protocoale cu toate țările cu care vom avea un flux de călători reciproc”, a mai spus secretarul de stat. În privința Greciei, oficialul român a precizat că am putea merge în vacanță în această țară în iunie sau iulie.
„Grecia va cere un atestat, sub orice formă ar fi el, de test la intrarea în țară și, pe baza propunerii de protocol pe care o vom primi în următoarele zile, vom vedea toate detaliile tehnice legate de retur, carantinare eventuală”, a spus el. Răzvan Pârjol a precizat că nu este vorba de un „pașaport COVID”:
„Nu este vorba despre o hârtie tip pașaport, carnet de sănătate, este adeverința unui test făcut înainte de plecare”.
Sursa: realitatea.ro
Discuții despre această postare