Grupul popularilor europeni din Parlamentul European va susține introducerea unei rezoluții pe ordinea de zi a plenului Parlamentului European care va avea loc săptămâna viitoare la Strasbourg pe tema Revoluției din 89 care a dus la căderea comunismului. Inițiativa aparține europarlamentarilor Rareș Bogdan (PNL) și Traian Băsescu (PPE). Bogdan a declarat pentru G4Media.ro că demersurile au început ieri, propunerea de rezoluție primind deja acordul comisiei pentru afaceri juridice (JURI), din Parlamentul European iar astăzi grupul PPE și-ar fi dat acordul politic pentru susținerea ei.
”A fost cea mai sângeroasă revoluție din Estul Europei. Au fost 1165 de victime, peste 3200 de răniți. În plenul PE au mai fost comemorate Revoluția de Catifea din Cehia, doar Germania a mai cerut rezoluție pentru a comemora căderea zidului Berlinului. Noi dorim adoptarea unei rezoluții în PE prin care să se recunoască faptul că revoluția din România a fost cea mai sângeroasă formă de Revoluție din Europa. Marea bătălie este să solicităm ca, după 30 de ani, să știm cine au fost vinovații pentru baia de sânge de la București, Timișoara sau Cluj”, a declarat Bogdan pentru G4Media.ro.
Europarlamentarul liberal susține că grupul PPE și-a dat, miercuri, acordul politic pentru introducerea în plenul de la Strasbourg a rezoluției referitoare la evenimentele din 89. Pentru a fi adoptat, textul rezoluției ar mai trebui susținut și de celelalte mari grupuri politice, socialiștii europeni și Renew Europe, condus de Dacian Cioloș. Marți seară a fost organizată o expoziție în Parlamentul European cu fotografii din timpul Revoluției, fiind prezentă și delegație de revoluționari, în frunte cu Doru Mărieș.
Context
Primul termen în Dosarul Revoluției a avut loc, vineri, 29 noiembrie, la Instanța Supremă, când din cele 5000 de persoane citate s-au prezentat aproximativ 600. Timp de 4 ore s-a făcut apelul celor citați, iar după această procedură s-a fixat următorul termen pentru 21 februarie 2020.
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a declarat vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că dosarul Revoluţiei „a fost făcut prost” de procurorii militari, motiv pentru care va cere restituirea cauzei la Parchet.
Într-un interviu pentru agenția TASS, Ion Iliescu e a declarat că referior la Revoluția din 89 că a fost singura violentă din Europa Centrală și de Est, prin „neputința societății românești de a produce o alternativă politico-civică, precum în Polonia sau Ungaria, ca în Cehoslovacia, care să fi asigurat tranziția pașnică la democrație”. În opinia sa, „dosarul Revoluției este o însăilare absurdă de fapte care, în ansamblu, nu demonstrează nimic, dar care poate fi folosit în scopuri politice, de uz intern”.
Sursa: g4media.ro
Discuții despre această postare