Banca românească cu capital grecesc Alpha Bank, plasată în top 10 al celor mai mari instituţii de credit după active de pe piaţa locală, a realizat în mai 2019 prima emisiune de obligaţiuni ipotecare din România, obligaţiunile fiind listate la bursele de valori din Luxemburg şi Bucureşti.
Prima emisiune, de 200 mil. euro, este parte a unui program-cadru de obligaţiuni ipotecare cu un plafon de 1 mld. euro.
Lansarea obligaţiunilor ipotecare, aşa-numitele covered bonds, vine după ce în 2001 banca românească cu capital elen lansa pe piaţa bancară locală creditele ipotecare.
Obligaţiunile ipotecare lansate de Alpha Bank au atras atât interesul investitorilor internaţionali, precum Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – divizia de investiţii a Băncii Mondiale, cât şi interesul investitorilor instituţionali locali.
Obligaţiunile ipotecare emise de Alpha Bank sunt garantate cu un portofoliu de creanţe decurgând din contractele de credit ipotecar/de investiţii imobiliare aflate în derulare, fără ca emisiunea să atragă modificări în privinţa termenilor contractuali agreaţi anterior cu clienţii băncii sau a garanţiilor aferente contractelor de credit.
Banca românească cu capital grecesc anunţase din decembrie 2018 că intenţionează să lanseze obligaţiuni ipotecare, după ce a primit acordul acţionarilor, însă nu se ştia momentul.
Alpha Bank România avea la sfârşitul anului 2018 un portofoliu de credite ipotecare de 1,1 mld. euro, în creştere cu 5,3% faţă de 2017, conform datelor anunţate de banca-mamă la Atena.
Depozitele din portofoliul Alpha Bank au făcut anul trecut un salt de 23% faţă de 2017, până la aproximativ 2,5 mld. euro. Însă o problemă din banking este decalajul de maturitate, în condiţiile în care multe depozite sunt pe scadenţe scăzute, în timp ce creditele ipotecare, de exemplu, sunt pe maturităţi mari, de peste 20 de ani.
Obligaţiunile ipotecare sunt o soluţie pentru decalajul de maturitate între sursele atrase de bănci în depozite şi finanţările acordate.
Lansarea în peisajul financiar din România a obligaţiunilor ipotecare poate duce la îmbunătăţirea procesului de gestionare a activelor şi pasivelor, în sensul unei corelări mai bune a scadenţelor dintre credite şi depozite şi scăderea costurilor de finanţare pentru ipotecare.
Totodată, obligaţiunile ipotecare pot să ducă la creşterea gradului de intermediere financiară, care plasează România la coada clasamentului european.
Bancherii de pe piaţa românească au strâns un portofoliu important de credite ipotecare în ultimii ani. La nivelul sectorului bancar local, creditarea pentru locuinţe a înregistrat un avânt semnificativ, soldul total al creditului ipotecar dublându-se în ultimul deceniu, până la echivalentul a 13-15 mld. euro, ascensiune influenţată în principal de programul Prima casă. În perioada 2015-2017, soldul creditelor acordate prin programul Prima casă depăşea nivelul creditelor ipotecare standard, dar în 2018 şi 2019 situaţia s-a inversat.
Obligaţiunile ipotecare reprezintă o soluţie de finanţare des întâlnită pe pieţele financiare internaţionale, prin care banca emitentă urmăreşte să îşi diversifice sursele de finanţare, precum şi să scadă costul mediu al acestora, atrăgând noi fonduri pentru dezvoltarea şi extinderea activităţilor sale.
Sursa: businessmagazin.ro
Discuții despre această postare