Şoferii români vor putea circula de vineri neîntrerupt pe autostradă din Timişoara până în Budapesta şi apoi mai departe. Odată cu darea în folosinţă a ultimilor 10 kilometri din lotul 2 Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi municipiul Arad, vineri se va deschide şi un nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria.
Noul punct de frontieră care va fi inaugurat cu acest prilej – Nădlac II – va lega România şi Ungaria prin interconectarea autostrăzilor A1 şi M43, între localităţile Nădlac (România) şi Csanadpalota (Ungaria).
“Este prima conexiune de autostradă a României cu exteriorul şi, întâmplător sau nu, aceasta este cu Vestul. Lucrările au fost terminate recent şi de partea maghiară”, a declarat pentru gândul Adrian Adler, directorul proiectului Autostrăzii Nădlac-Arad.
Dacă până la sfârşitul anului va fi deschis circulaţiei şi lotul 2 din Timişoara-Lugoj, unde lucrările sunt avansate, şoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Lugoj şi pănă la Budapesta şi apoi mai departe.
Deşi în presă au fost vehiculate informaţii că premierul Victor Ponta şi omologul său Viktor Orban sunt aşteptaţi la evenimentul de vineri, surse oficiale au declarat pentru gândul că la inaugurare va fi prezent ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, un secretar de stat din Ministerul Transporturilor, în timp ce partea ungară va fi reprezentată la nivel de vicepremier.
La noul punct de trecere a frontierei de stat cu Ungaria vor fi câte 4 benzi pe sens şi vor exista patru cabine de control pe sens. Vor fi amenajate 107 locuri de parcare pentru tiruri înainte de ieşirea din România, având în vedere că autorităţile ungare impun deseori restricţii pentru circulaţia tirurilor la sfârşit de săptămână, au explicat pentru gândul reprezentanţi ai constructorului.
Punctul de frontieră va fi supravegheat cu camere video care vor înregistra numărul de înmatricuare al autovehiculelor şi îl vor introduce într-un sistem electronic comun unde se va putea verifica de exemplu dacă autovehiculele au rovinietă.
“Estimăm că noul punct de frontieră va atrage trafic şi de la alte vămi, precum Vârşand şi Turnu”, ne-au precizat reprezentanţi ai constructorului.
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura consideră că „trăim un moment istoric”.
„Faptul că acum inaugurăm această investiţie nu înseamnă că problemele au fost depăşite şi că de acum încolo ne putem uita la viitor cu mai multă linişte şi încredere. Problemele care au chinuit acest segment de autostradă nu sunt depăşite absolut deloc. În timp ce noi vom sărbători la Nădlac, pe numeroasele şantiere din România avem exact aceleaşi probleme care au bântuit şi acest şantier. Vorbim în continuare de şantiere care nu au autorizaţie de construire după luni sau ani de la începerea lucrărilor; de licitaţii întârziate impardonabil de mult, precum cele pentru ecoductele de pe segmentul Lugoj – Deva, care pun în pericol completarea coridorului Sibiu – Nădlac; vorbim de licitaţii prost pregătite şi prost efectuate, cu proceduri de evaluare a ofertelor care durează ani de zile. Asta ca să nu mai vorbim de lunga serie a contestaţiilor şi litigiilor în instanţă”, arată reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura într-o opinie transmisă gândul.
Lotul II din Autostrada Nădlac-Arad are o lungime de 16 kilometri, însă şase kilometri au fost deschişi circulaţiei în luna decembrie 2014, odată cu primul lot, pentru a exista legătură între DN 7 şi şoseaua de mare viteză. Astfel, CNADNR urmează să mai deschidă traficului cei zece kilometri rămaşi, cuprinşi între DN 7 Pecica şi Arad.
Construcţia Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat iniţial de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul II a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.
Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.
CNADNR a reziliat, la finele anului 2012, contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, şi a atribuit, în decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.
CNADNR a reziliat în vara anului trecut şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului al doilea, după falimentul constructorului Alpine Bau din Austria, comunicând la vremea respectivă că stadiul de execuţie a lucrării era de 84,75%. Lotul al doilea al autostrăzii Nădlac-Arad, în lungime de 16,6 kilometri, va fi finalizat tot de asocierea italo-germană Astaldi – Max Boegl.
Şeful CNADNR estimează deschiderea a 80 de kilometri noi de autostradă în acest an
Directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, estima spre sfârşitul lunii mai că cel puţin 80 de kilometri de autostradă ar urma să fie daţi în folosinţă la finele anului.
„ În principiu mizăm pe 80 kilometri de autostradă. Mizăm pe Lugoj-Deva (25 km), Arad (10 km). Pe Lugoj-Deva lotul 2 avem promisiuni pentru 17 km care să fie daţi în trafic la finele acestui an. Plus cei 22 km ai lotului 4 din Lugoj-Deva. Maximum 84 km, în care punem şi drumurile de legătură”, a spus Neaga.
În prezent în România se lucrează la circa 210 kilometri de autostradă.
Discuții despre această postare