Ministerul Afacerilor Externe anunţă că românul din Salonic, confirmat cu COVID-19, a fost retestat şi a ieşit pozitiv, iar acesta va rămâne în carantină alături de cetăţeanul român cu care locuia, diagnosticat la rândul său cu COVID-19.
MAE precizează că românul din Salonic a fost supus unui nou test, iar rezultatul retestării a fost pozitiv. Astfel, persoana în cauză va rămâne în carantină pentru o perioadă de 14 zile.
De asemenea, un alt cetățean român care locuia cu persoana în cauză a fost confirmat pozitiv pentru infecția cu COVID-19, acesta fiind plasat, de asemenea, în carantină pentru o perioadă de 14 zile. MAE anunţă că în cursul zilei de ieri, 15 iulie, Ambasada României la Atena a fost notificată de către autoritățile elene cu privire la un cetățean român aflat în Insula Corfu și care a fost confirmat pozitiv pentru infecția cu COVID-19 în urma testului efectuat la intrarea pe teritoriul Republicii Elene.
Acesta a fost transferat în unitatea hotelieră în care își va efectua carantina împreună cu un membru al familiei, tot cetățean român.
În cazul româncei din oraşul Nafplio, care a solicitat asistență medicală de specialitate în urma unor simptome asimilate COVID-19, MAE precizează că se află în curs de investigații și primește asistența medicală specifică într-o unitate medicală din Atena, conform informaţiilor obţinute de Ambasada României la Atena.
Turiștii care intră prin vama Kulata trebuie să aibă un test negativ COVID făcut în ultimele 72 de ore
MAE reamintește că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetățenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas și testul molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.
Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.
Sursa: libertatea.ro
Discuții despre această postare