Partidul Național Liberal a depus astăzi, la Biroul Electoral Central, lista de candidați pentru alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc în data de 26 mai, prilej cu care președintele formațiunii, Ludovic Orban, a susținut o conferință de presă. În declarațiile sale, liderul liberal mulțumește românilor pentru susținerea listei de candidați a PNL, pe care l-au transformat astfel în partidul cu cea mai mare susținere populară din România, în contextul alegerilor europene, a căror miză este crucială pentru reașezarea țării pe un parcurs european și pe un loc de egalitate între celelalte state membre, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro
Ludovic Orban le transmite românilor că votul lor, din 26 mai, va fi echivalent cu o moțiune de cenzură împotriva actualei guvernări, îndemnându-i astfel să iasă la vot.
,,Am bătut PSD-ul în strângerea de semnături și de asemenea, pe 26 mai vom mai bate PSD în alegerile pentru Parlamentul European. Îi chem pe toți românii să vină la vot, să își exprime opțiunea politică, să folosească această ocazie pentru a vota Partidul Național Liberal, pentru că votul pentru Partidul Național Liberal are valoarea unui vot pentru o adevărată moțiune de cenzură împotriva actualei guvernări”, a declarat liderul liberal.
Prin afirmațiile sale, Ludovic Orban subliniază faptul că un număr cât mai mare de voturi pentru PNL la alegerile pentru Parlamentul European vor asigura cea mai bună reprezentare europeană a intereselor României.
,,Partidul Național Liberal este un partid dedicat reprezentării intereselor românilor la nivel european. Cu cât Partidul Național Liberal va fi mai puternic și mai bine reprezentat la nivelul Parlamentului European, cu atât România va fi mai puternică și mai bine reprezentată, iar capacitatea României de a influența deciziile la nivel european va crește, astfel încât să garantăm traiectoria europeană a României, faptul că România este tratată ca un partener egal între toate celelalte națiuni care formează Uniunea Europeană și de asemenea, că beneficiile apartenenței României la Uniunea Europeană vor ajunge către toți românii”, a afirmat Orban.
Întrebat dacă i se pare importantă organizarea unui referendum pe justiție în ziua alegerilor europarlamentare și dacă s-a consultat cu președintele Klaus Iohannis pe acest subiect, Ludovic Orban a răspuns:
,,PNL este alături de președinte și odată ce va convoca referendumul, vom fi alături de președinte pentru a asigura succesul acestui referendum care, probabil, va fi un referendum despre cum trebuie să arate România și cum trebuie să fie condusă România, de oameni corecți, de oameni onești, de oameni cinstiți sau despre cum să perpetuăm situația pe care și-o dorește PSD și ALDE ca instituțiile României să fie conduse de oameni care sunt certați cu legea și care sunt condamnați”, a mai spus acesta. De altfel, președintele PNL a subliniat faptul că formațiunea sa ,,a susținut întotdeauna ideea de referendum pentru că este forma cea mai profundă de manifestare a democrației, care permite fiecărui cetățean să decidă privitor la probleme naționale importante”, a conchis Ludovic Orban.
Discuții despre această postare