Cercetătorii de la Măgurele încep mai multe experimente revoluționare, inclusiv în domeniul medical, pentru diagnosticarea cancerului. Tot la Institutul de la Măgurele vor fi testate și echipamente NASA, înainte de a fi trimise în spațiu. Cea mai mare problemă rămâne însă lipsa personalului calificat.
Cancerul, cea mai de temut boală, ar urma să fie diagnosticat la Măgurele printr-o metodă revoluționară, cu ajutorul fizicii nucleare. Laserul de la Măgurele, o investiție de peste 300 de milioane de euro, din bani europeni și de la buget, devine operațional din ianuarie. Domeniul medical este prioritar pentru cercetătorii din orașul-satelit al Capitalei. Cea mai mare problemă rămâne lipsa personalului calificat. Echipa de cercetători are 120 de membri, iar necesarul este de peste 200. Sunt probleme și cu accesul către institut dinspre București. Conducerea institutului susține că nu există riscul pierderii finanțării europene pentru că sunt întârzieri în implementarea proiectului. O componentă esențială, Fasciculul Gamma, nu este încă funcțional, pentru că nu a fost livrat la timp de foștii parteneri italieni. Institutul a început o nouă colaborare cu o firmă americană.
Guvernul caută acum soluții să finanțeze proiectul laserului de la Măgurele. Pe plaftorma institutului urmează să fie înființat primul centru național de medicină nucleară. Lucrările ar urma să înceapă tot anul viitor.
Sursa: TVR.RO
Discuții despre această postare