Intrarea Greciei în faliment şi chiar o ieşire a acesteia din zona euro şi din UE ar putea să devină curând realitate. Specialiştii în turism consideră că un astfel de scenariu îşi va face simţite efectele şi asupra turiştilor care aleg tărâmul elen ca destinaţie de vacanţă anul acesta şi anul viitor.
Grecia este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din lume, iar pentru români reprezintă şi anul acesta principala destinaţie estivală de peste hotare. Grexit-ul, adică ieşirea Greciei din zona euro, va aduce o serie de schimbări şi în zona de turism, unele dintre ele neplăcute. Consilierul în turism Nick Trend a explicat pentru publicaţia britanică „The Telegraph“ cum ar putea fi afectaţi turiştii de posibila intrare a Greciei în incapacitate de plată, posibil în acestă vară, spre sfârşitul lunii iunie, începutul lui iulie, dacă negocierile cu creditorii şi UE vor eşua.
Grexit-ul ar presupune naţionalizarea de urgenţă a băncilor, introducerea unei noi monede şi implementarea de măsuri pentru a împiedica oamenii să scoată bani în afara ţării. Bineînţeles, trecerea la altă monedă nu se va face instant, dar o astfel de decizie va bulversa şi industria turismului, crede specialistul britanic. Noua drahmă grecească ar avea nevoie de aproximativ 18 luni pentru a se stabiliza, timp în care euro va exista în paralel.
Probleme la plata cu cardul
Chiar dacă încă ar mai putea să plătească în euro, turiştii aflaţi vara aceasta în vacanţă în Grecia ar putea avea probleme legate de retragerea de bani de la ATM-uri. Acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, în primăvara lui 2013, când a avut loc ultima criză. Preventiv, turiştii ar trebui să aibă la ei o sumă suficientă în euro pentru a acoperi cheltuielile de vacanţă. În cazul în care sunt impuse limite pentru sumele care pot fi scoase din Grecia, atunci trebuie pur şi simplu să declare la intrarea în ţară suma pe care o au la ei, astfel încât să o poată justifica la plecare.
Consilierul în turism Nick Trend spune că plata cu cardul ar trebui să fie restabilită rapid în cazul înlocuirii monedei, conform informaţiilor oferite de reprezentanţii VISA. Totuşi, restaurantele, magazinele şi hotelurile din Grecia ar putea să devină refractare faţă de acceptarea platei cu cardul.
Vacanţe mai ieftine de vara viitoare
Cu siguranţă, Grexit-ul va duce la ieftinirea vacanţelor în Grecia pe viitor, dar acest lucru nu se va întâmpla vara aceasta, pentru că hotelurile, restaurantele şi magazinele pentru turişti vor continua, cel mai probabil, să solicite plata în euro, punctează specialistul. Cei care se gândesc să plece în vacanţă în Grecia spre finalul verii, când preţurile vor fi mai mici, ar fi indicat să-şi rezerve oferte prin agenţii de turism şi să nu plece pe cont propriu. Operatorii de turism au obligaţia de a se asigura că nu întâmpinaţi probleme pe durata concediului sau să rezolve eventualele neplăceri. Unul dintre cei mai mai mari operatori de profil, TUI (Touristik Union International), are deja un plan de măsuri pentru zona Greciei.
Posibile proteste de stradă
Nu sunt excluse protestele stradale în această perioadă, mai ales în Atena şi în marile oraşe. Totuşi, în insule ar trebui ca atmosfera să se păstreze linişită, mai ales că grecii sunt conştinenţi de măsura în care economia lor depinde de turism.
sursa: adevarul
Discuții despre această postare