În iulie 2020 instanțele din România au refuzat încă o dată extrădarea în Grecia a celui supranumit „fiara din Balcani”, grecul Konstantinos Passaris. A ucis doi oameni în România şi alţi cinci în Grecia, printre care şi doi poliţişti. Din 2004, autorităţile elene cer extrădarea lui Passaris, pentru ca el să răspundă în faţa legii pentru şirul lung de crime, jafuri armate şi tentative de omor comise acolo. Dar răspunsul instanţelor de la noi e acelaşi: Passaris va pleca din România numai după ce execută pedeapsa cu închisoarea pe viaţă care a primit-o aici. Cine este cel pe care două sisteme judiciare și-l dispută?
Kostantinos Passaris, fiul lui Evangelos și Augusta Maria, născut la 9 martie 1975 în Atena (Grecia), studii – 9 clase, stagiul militar neîndeplinit, fără ocupaţie, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale. Închis din 2001 în penitenciarele de maximă siguranţă din România, Passaris e considerat unul dintre cei mai temuţi criminali din Europa.
În Grecia, el este acuzat de cinci crime și opt tentative de omor, mai multe jafuri armate, deţinere de arme şi droguri şi constituire de grup infracţional organizat. Până acum, instanţele elene l-au condamnat la o pedeapsă totală de „patru ori închisoare pe viață și pedeapsa privativă de libertate de patruzeci și nouă (49) de ani”.
Passaris declara anul trecut, pentru publicaţia elenă Prothema că „lumea ar fi fost mai bună, dacă nu m-aș fi născut”.
Inițial, grecii nu l-au vrut
În România, Passaris a fost arestat după ce a dat spargere la două case de schimb valutar. În ultimul jaf armat, el a ucis doi oameni. A fost încarcerat la 28 noiembrie 2001 şi condamnat apoi la detenţie pe viaţă, pentru omor deosebit de grav.
Încă din 2003, imediat după primirea sentinţei, Passaris a cerut să-şi execute pedeapsa într-un penitenciar din Grecia, dar autoritățile elene au informat atunci Ministerul Justiției din România că nu sunt de acord cu transferarea deținutului.
Nu m-am opus niciodată să vin în Grecia și să fiu judecat, însă, din diverse motive, acest lucru nu s-a întâmplat. Dar nu din cauza mea. Am făcut mai multe cereri pentru transferarea mea în Grecia.
Passaris și-a dorit, ”în mod irevocabil”, să facă închisoare în Grecia
Un an mai târziu, în 2004, grecii au fost cei care l-au cerut pe Passaris, însă judecătorii români au decis că el poate fi extrădat doar după ce „execută efectiv pedepsa din România sau după ce pedeapsa este considerată ca executată”.
Statul elen şi-a reînnoit periodic solicitările pentru extrădarea lui Passaris, iar el şi-a exprimat, de fiecare dată, „în mod irevocabil, consimțământul de a fi transferat în Republica Elenă”, însă răspunsul autorităţilor române a rămas neschimbat.
n 2007, după ce judecătorii de la noi i-au respins a treia cerere de transferare într-o închisoare din Grecia, Passaris s-a adresat CEDO, dar plângerea lui a fost declarată inadmisibilă.
Ar putea fi predat o dată cu liberarea condiţionată
Anul acesta, în iunie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a cerut punerea în executare a 8 mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare din Grecia pe numele lui Passaris.
Fiind audiat prin videoconferință din Penitenciarul Arad, unde se afla încarcerat, Passsaris a declarat că e de acord să fie predat autorităților elene.
La 2 iulie 2020, Curtea de Apel Timişoara a decis „amânarea predării până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei, la termen.”
Libertatea și liberarea din închisoare sunt două lucruri diferite. Încă mă simt liber. Sunt de bună voie aici, aşa că în acest sens sunt deja liber.
Ar putea obţine Passaris curând liberarea condiționată care i-ar da dreptul să meargă într-o închisoare din Grecia? Conform Codului Penal, un condamnat pe viaţă poate fi liberat condiţionat dacă îndeplineşte, simultan, patru condiţii.
Prima e ca cel condamnat să fi executat efectiv 20 de ani de închisoare. Ajutat şi de legea recursului compensatoriu, Passaris a strâns, cel mai probabil, suma necesară a zilelor de închisoare, el fiind încarcerat de aproape 19 ani în penitenciare de maximă securitate, adică în condiţii stricte de detenţie.
A doua condiţie pentru liberarea condiționată e ca instanța să aibă convingerea că cel condamnat s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. În cazul lui Passaris, nici nu s-ar putea pune problema reintegrarii lui sociale pe teritoriul statului român, pentru că, din momentul îndeplinirii condiţiilor liberării, el va fi imediat extrădat în Grecia.
Pocăit, dar prins cu un telefon în celulă
„Cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei”, cere cea de-a treia condiţie. Aici, Passaris are o problemă. Anul trecut, el declara în interviul acordat publicaţiei elene Prothotema ca s-a pocăit în închisoare, că a fost premiat de 50 de ori la programele de activitate şi că pictează despre Renaștere.
„Îmi amintesc că odată, când eram singur în celulă, mi-am scris confesiunea pe trei pagini. Le-am lăsat pe birou şi între timp am făcut ceva, iar când m-am întors în celulă am început să le citesc”, îi povestea Passaris jurnalistului grec
Citindu-le, mi-am dat seama că, dacă ai avea un prieten care a făcut aceste lucruri, n-ai mai vrea să-ți fie prieten.
„Al doilea lucru pe care l-am realizat a fost decisiv: că lumea ar fi mai bună, dacă nu m-aș fi născut. Și am decis că trebuie să mă schimb.” Passaris, în interviul pentru Prothotema
Dar în aprilie anul acesta, Passaris a fost prins în celulă, în timp ce purta o conversaţie video cu o prietenă din Grecia, de pe un telefon mobil de ultimă generaţie, infornează Mediafax.
După ce a fost sancţionat disciplinar, Passaris a depus o plângere, iar Judecătoria Gherla a fixat termen pentru soluţionarea ei la 5 octombrie 2020.
A patra condiţie pentru liberarea condiţionată spune că cel condamnat trebuie să fi „îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească”
Iar Passaris are încă de plătit nişte despăgubiri, acesta fiind şi motivul pentru care i-a fost respinsă ultima cerere de transfer în Grecia.
E legat de România, din cauza unei datorii de 96.000 de lei către cei jefuiți
În august 2017, Passaris solicitase din nou să fie transferat într-un penitenciar din Republica Elenă pentru executarea pedepsei detențiunii pe viață.
„Acolo am șanse reale și semnificativ mai mari pentru reintegrarea în societate. Voi fi mai aproape de familie, ceea ce le-ar permite să mă viziteze. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, pe toată durata executării pedepsei în România, datorită distanței mari.” Passaris, în cererea de transfer în Grecia
În plus, Passaris a invocat respectarea dreptului la un proces echitabil, precizând că în Grecia este judecat, iar prezența sa la proces ar fi necesară, pentru a se putea apăra.
Biroul judecătorului de supraveghere a privării de libertate pentru Penitenciarul Gherla a decis însă că el nu întrunește condițiile pentru a fi transferat în Republica Elenă, pentru că „nu a făcut dovada achitării cheltuielilor judiciare avansate de stat și a despăgubirilor civile, la plata cărora a fost obligat prin sentinţa instanţei”.
În iunie 2015, Judecătoria Galaţi l-a obligat pe Passaris să plătească 43.675,38 de lei daune materiale casei de schimb valutar pe care a jefuit-o. Alţi 50.000 lei ar trebui achitaţi de el către firma de asigurări care a despăgubit firma. Şi nu în ultimul rând, notează judecătorul de supraveghere, Passaris trebuie să plătească statului român 3.000 de lei – cheltuieli judiciare.
Passaris a contestat decizia prin care i-a fost respinsă cererea de transfer şi a precizat că nu are cum să plătească aceste despăgubiri, pentru că e încarcerat, nu are niciun fel de venit şi nici nu are case sau alte bunuri în Grecia.
În ianuarie 2018, Judecătoria Gherla i-a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Passaris e de 19 ani în România. A ajuns aici trecând fraudulos graniţa, în septembrie 2001. Avea la el două arme de foc, cu muniția aferentă, şi lăsase în urmă teroarea semănată pe străzile mai multor oraşe din Grecia. Faptele lui au fost consemnate, întocmai cum s-au petrecut, în cele opt mandate europene de arestare prin care autorităţile elene au cerut recent predarea lui Passaris.
VA URMA: Faptele pentru care Passaris a fost pedepsit cu cele mai mari sentințe în Grecia şi în România ce arsenal au găsit poliţiştii în ascunzătoarea grupării infracţionale din care făcea parte criminalul.
Discuții despre această postare