Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretele privind retragerea decoraţiilor celor care au condamnări penale, printre care Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Mircia Muntean şi Ionel…
Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretele privind retragerea decoraţiilor celor care au condamnări penale, printre care Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Mircia Muntean şi Ionel Manţog, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie a.c., decretele privind retragerea decoraţiilor lui Adrian Năstase, lui Bucur Gheorghe, lui Mitrea Miron Tudor, lui Mucea Dorinel Mihai, lui Mencinicopschi Gheorghe, lui Cuteanu Emilian, lui Severin Adrian, lui Voiculescu Dan, lui Manţog Ionel, lui Muntean Mircia, lui Anghel Gh. Cristian şi Irinei Paula Jianu”, a transmis Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Conform sursi citate, în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art.17 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional „Steaua României”, aprobată prin Legea nr.77/1999, precum şi ale art.51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, i-a fost retras:
Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul nr. 960 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, lui Adrian Năstase;
Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr.1099 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1178 din 13 decembrie 2004, lui Bucur Gheorghe:
Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 961 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, lui Mitrea Miron Tudor;
Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr.1095 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, lui Mucea Dorinel Mihai.
De asemenea, în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art. 51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale „Serviciul Credincios”, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare, i-a fost retras:
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 556 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 18 decembrie 2000, lui Mencinicopschi Gheorghe;
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 1086 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, lui Cutean Emilian;
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 630 din 5 iulie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 11 iulie 2002, lui Severin Adrian;
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 991 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, lui Voiculescu Dan;
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 555 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 16 decembrie 2000, lui Manţog Ionel.
Totodată, în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art.51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.104/2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale „Pentru Merit”, aprobată prin Legea nr.542/2001, cu modificările ulterioare, i-a fost retras:
Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 1089 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, lui Anghel Gh. Cristian;<br /> Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 1086 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, doamnei Jianu Irina Paula.
Sursa: mediafax.ro
Discuții despre această postare