Copii emaciaţi din Grecia, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial FOTO dimtris-kypriotis.blogspot.com
Din cadrul arhivei Muzeului Războiului din Grecia au fost date publicităţii imagini rare cu ocupaţia nazistă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest lucru vine pe fondul faptului că Atena solicită daune de război în valoare de 302 miliarde de dolari.
Ministerul Apărării din Grecia a publicat un video care arată imagini rare a ocupaţiei naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Totul vine pe fondul solicitării Greciei de daune de război în valoare de 302 miliarde de dolari, bani pe care i-au luat invadatorii drept împrumut. Însă, în plus faţă de restituirea împrumutului forţat, grecii solicită şi daune morale pentru cele aproximativ de 800.000 de decese ale civililor din timpul ocupaţiei naziste, notează „Telesur“
Potrivit unei traduceri realizate de „Keep Taking Greece“, filmul susţine că „Grecia a pierdut 13% din populaţia sa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. O parte din vieţi s-au pierdut pe front, însă cea mai mare parte a deceselor a fost cauzată de foamete şi de atrocităţile naziste“.
În imagini apar oameni emaciaţi, inclusiv femei şi copii, străzi pline de dărâmături, dar şi convoaie de tancuri şi motociclete naziste. „Acordul de la 14 martie 1942 a prevăzut ca Grecia să plătească invadatorilor 1,5 miliarde de drahme pe lună, adică un total de 3,5 miliarde de dolari, potrivit cotării dolarului din 1938. Valoarea actuală a împrumutului forţat este de 54 de miliarde de euro, fără dobândă“, spune prezentatorul filmului, explicând că acest împrumut este de vină pentru foametea a 300.000 de greci doar din Capitală.
Săptămâna trecută, ministrul Economiei din Germania a numit solicitările Greciei de compensaţii ca fiind „nişte prostii“, chiar dacă ministrul Apărării grec, Panos Kammenos, a declarat că guvernul său a obţinut „dovezi uimitoare“ care susţin cererile lor, conchide „Telesur“.
sursa: adevarul.ro
Discuții despre această postare