Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES
Polițiștii efectuează marți nouă percheziții în București și județul Ilfov într-un dosar în care este vizată destructurarea unei grupări infracționale internaționale specializată în evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul importului și comercializării de îmbrăcăminte și încălțăminte, ce ar fi provocat un prejudiciu de circa trei milioane de euro.
„La acțiune participă circa 100 de polițiști din cadrul unităților centrale și teritoriale ale Poliției Române, respectiv polițiști de investigare a criminalității economice, specialiști criminaliști și luptători SIAS. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în circuitul infracțional ar fi implicate 64 societăți comerciale românești care ar fi emis facturi false în vederea ascunderii veniturilor provenite din vânzarea de marfă ce provenea din operațiuni de import subevaluat”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, activitățile infracționale s-au derulat în perioada 2013-2015, existând indicii că faptele ilicite ar fi fost săvârșite de mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate similar, grupul infracțional fiind coordonat de un cetățean chinez.
Cercetările au mai stabilit că pentru săvârșirea faptelor ar fi fost folosite documente justificative false, emise de societăți comerciale de tip fantomă sau a căror identitate a fost clonată și care au fost puse la dispoziție contra cost.
Aceste date erau furnizate de un grup de persoane care facilita săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală mai multor societăți comerciale din marile complexuri comerciale angro din București și Ilfov.
Sumele de bani provenite din infracțiunile de evaziune fiscală ar fi fost ulterior transferate în China, prin intermediul unui alt cetățean chinez, folosind un circuit de operațiuni fictive.
„La data de 7 aprilie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, efectuează o acțiune care vizează destructurarea unei rețele infracționale internaționale specializate în evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul importului și comercializării de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, la acțiune participă specialiști din cadrul Direcției Generale Antifraudă.
Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
AGERPRES/(AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță)
[symple_divider style=”solid” margin_top=”” margin_bottom=””]
SURSA: agerpres
Discuții despre această postare