Cu cât criza grecească se prelungeşte mai mult, cu atât mai şubrede devin băncile greceşti. Retragerile masive făcute de greci din depozitele băncilor pot fi considerate un vot de neîncredere dat de oamenii de afaceri şi de populaţie politicilor guvernului.
Pentru bancherii europeni, posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din UE este ceva mult mai îngrijorător decât ieşirea Greciei din zona euro.
Cifrele reci
Grecia este o economie mică, periferică, din zona euro. Marea Britanie, care nu face parte din zona euro, este însă una dintre cele mai mari economii europene şi un important centru financiar al lumii. Opinia generală este că Brexitul va destabiliza pe termen scurt atât economia, cât şi sistemul financiar din Marea Britanie. Grexitul ar aduce pentru greci cel puţin la fel de mult chin precum cei cinci ani de criză şi de austeritate.
Pentru România, Marea Britanie este a şasea piaţă de desfacere pentru exporturi, cu o pondere de 4% în total în 2014 (2,1 miliarde euro). Grecia se plasează abia pe poziţia 18 în clasamentul pieţelor de export (738 milioane euro).
În Marea Britanie locuiesc aproximativ 100.000 de români, în timp ce în Grecia sunt înregistraţi oficial 30.000 de români.
Grecia este însă o sursă mult mai mare de investiţii directe străine, soldul la finalul anului 2013 fiind de 1,93 miliarde de euro (loc opt în funcţie de datele BNR). Soldul investiţiilor britanice este de 1,47 miliarde de euro (loc 11).
În sectorul bancar, Grecia este şi mai importantă, deţinând o cotă de piaţă de 12%. În schimb, băncile britanice nu au nicio prezenţă în România.
„Spuneţi-mi doamna Frexit“
În ceea ce priveşte „Frexitul“, termenul a fost introdus în limbajul de criză, chiar foarte recent, de Marine Le Pen, preşedintele Frontului Naţional, un partid politic xenofob şi antiUE din Franţa.
„Astăzi vorbim despre Grexit, mâine va urma Brexitul, iar poimâine va fi Frexitul“, a spus Le Pen într-un interviu acordat Bloomberg.
Le Pen, în vârstă de 46 de ani, conduce în sondajele de popularitate pentru alegerile preşedinţiale, situându-se înaintea preşedintelui François Hollande, fostului şef al statului Nicolas Sarkozy şi a premierului Manuel Valls. Dintre toţi, ea este singura care cere ca Franţa să iasă din zona euro mizând pe exasperarea produsă de criza grecească şi pe referendumul propus de Cameron pentru ieşirea Marii Britanii din UE. Legăturile, inclusiv financiare, ale Frontului Naţional şi ale lui Le Pen cu Kremlinul sunt mai mult decât notorii.
„Eu voi fi doamna Frexit dacă UE nu ne va da înapoi suveranitatea monetară, legislativă, teritorială şi bugetară“, a spus Le Pen. ZF
Discuții despre această postare