Biserica Ortodoxă este una din cele mai bogate organizaţii din Grecia, iar asupra acesteia se fac presiuni pentru plata de taxe mai mari către stat pentru miile de proprietăţi pe care aceasta le deţine.
Pe site-ul Avaaz.org s-a depus o petiţie semnată de peste 40.000 de persoane care cer bisericii să plătească măcar o parte din datoria Greciei. Iniţiatorul petiţiei susţine că proprietăţile deţinute de instituţie au o valoare estimată între 2.500 şi 5.000 miliarde de dolari, de 12 ori mai mare decât datoria pe care o are statul. Aceste cifre nu au fost confirmate independent.
Deşi şeful Bisericii Ortodoxe din Grecia, Ieronimos al II-lea al Atenei (foto), a anunţat că instituţia pe care o conduce este pregătită să ajute statul, nu s-a făcut nimic concret în acest sens. Ieronymos a spus că este dispus să „dezvolte” împreună cu statul proprietăţile bisericii, iar banii să fie folosiţi pentru plata datoriei, dar nu să le vândă.
Şeful Bisericii Ortodoxe a votat „Da” (pentru continuarea măsurilor de austeritate) la referendumul organizat de Tsipras şi a declarat că Grecia „trebuie să rămână în inima Europei”.
Biserica deţine şi 1,5% din Banca Greciei, o participaţie evaluată la 7-15 miliarde de dolari.
În Grecia, Biserica este cel mai mare proprietar de pământ după stat.
Discuții despre această postare