Fostul premier socialist Giorgios Papandreou a pledat miercuri pentru organizarea în Grecia a unui referendum care să valideze un eventual compromis cu creditorii, apreciind că populaţia va vota în favoarea acestuia, pentru că „vrea să rămână în zona euro”, scrie AFP.
„Guvernul ar trebui să elaboreze un compromis cu partenerii săi europeni şi să îl supună referendumului. Dacă ar exista un acord, grecii ar vota pentru”, a declarat el reprezentanţilor presei la Estoril, localitate la vest de Lisabona.
„Imensa majoritate a grecilor doreşte să rămână în zona euro, în pofida suferinţelor pe care le-a suportat. Euro este văzut ca o monedă stabilă”, a adăugat el, exprimându-se în marja Conferinţelor de la Estoril.
„Contribuabilul german ar fi asigurat că dacă grecii spun „, a continuat Giorgios Papandreou, întrebat despre recentele declaraţii ale ministrului german de finanţe, Wolfgang Schaeuble. Acesta a afirmat că „poate ar fi un lucru bun să lăsăm poporul grec să decidă asupra a ceea ce este pregătit să accepte printre măsurile necesare”.
Guvernul condus de Giorgios Papandreou s-a prăbuşit în noiembrie 2011 după scandalul provocat în Grecia şi Europa de propunerea sa de a organiza un referendum privind cel de-al doilea plan de salvare a ţării.
La acea dată, cancelarul german, Angela Merkel, „nu s-a opus propunerii mele, dar s-a abţinut să se pronunţe public în favoarea unui referendum”, a dat el asigurări.
Actualul premier elen, Alexis Tsipras, a afirmat la sfârşitul lunii aprilie că, dacă finanţatorii împing guvernul spre un acord în contradicţie cu promisiunile sale electorale, chestiunea va fi tranşată prin referendum.
Parisul şi Berlinul au lansat marţi un apel la accelerarea negocierilor dintre Atena şi creditorii săi pentru a evita ca Grecia să intre în incapacitate de plată. „Timpul presează, pentru că, la sfârşitul lui mai sau sfârşitul lui iunie, riscăm să nu mai putem asigura plata salariilor” funcţionarilor, a avertizat Giorgios Papandreou.
sursa: Agerpres
Discuții despre această postare