Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului, după retragerea din funcție a lui Victor Ciorbea. Fostul europarlamentar a fost propus de ALDE, relatează Agerpres și Hotnews.
Parlamentul s-a reunit miercuri, în şedinţă comună pentru alegerea unui nou Avocat al Poporului, după ce mandatul lui Victor Ciorbea a încetat. Propunerile au fost Renate Weber din partea PSD – ALDE, Peter Eckstein-Kovacs, susţinut de opoziţie (PNL, USR şi UDMR) şi Cătălin Voinea Mic, din partea PMP.
Renate Weber, propusă de PSD – ALDE, a obţinut 208 voturi pentru şi 134 împotrivă.
Contracandidaţii săi au fost respinşi. Astfel, Peter Eckstein-Kovacs – susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi UDMR) – a obţinut 109 voturi pentru şi 233 împotrivă, iar Cătălin Voinea Mic – propus de PMP – a întrunit 16 voturi pentru şi 326 împotrivă.
Renate Weber s-a născut la data de 3 august 1955 în orașul Botoșani. A absolvit în anul 1979 Facultatea de Drept a Universității din București.
A fost președintele Centrului de Resurse Juridice, iar în decembrie 2004 a fost numită consilier prezidențial în prima echipă a președintelui Traian Băsescu. În 2005, demisionează invocând motive de sănătate.
În septembrie 2007, Renate Weber s-a înscris în PNL. Renate Weber a ajuns de trei ori europarlamentar pe listele PNL, însa a fost exclusă din partid, în 2015, alături de Norica Nicolai, motivul constituindu-l faptul că cele două s-au afiliat grupului ALDE din Parlamentul European.
Sursa: caleaeuropeana.ro
Discuții despre această postare