Facebook ai Gabrielei Firea Imaginea virtuală a primarului Capitalei este perfectă. Când pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea apar opinii critice sau jigniri, nu rezistă prea mult. Sunt șterse de administratorii paginii. În plus, la postările primarului apar numai comentarii pozitive. Cine le face? Libertatea a descoperit o adevărată rețea de postaci care se îngrjiesc ca imaginea Gabrielei Firea să fie imaculată.
Câteva dintre comentariile făcute de cel puțin 13 conturi false, identificate de Libertatea, pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea:
“Excelent!”
“Felicitări… și un an cu multe împliniri!”
“Respect, Doamna Gabriela!”
“Cred ca moare de ciuda Johannis si primarii liberali… isi baga unghiile in gat…”
“Excepțional, doamna primar… suntem alături de dv!”
“Felicitări, doamnă Primar!”
O imagine virtuală imaculată
Pagina oficială a Gabrielei Firea este liberă. Liberă de orice critică. Activitatea de curățare a comentariilor negative nu este însă singurul instrument prin care Gabriela Firea își controlează imaginea online. Libertatea a descoperit un efort activ de generare a unor comentarii pozitive pentru primarul Bucureștiului, cu ajutorul unor profile de Facebook create special ca să o laude pe aceasta.
Am analizat ultimele ei postări pe Facebook, scrise ca urmare a conflictului cu ministrul Mediului, Costel Alexe, pe tema poluării aerului din București.
În paralel cu un ping-pong de declarații între cei doi, în cadrul căruia Gabriela Firea i-a transmis “mutaţi-vă din Bucureşti, dacă nu vă place în Bucureşti!”, primarul Bucureștiului a mutat discuția pe tema poluării și pe pagina ei de Facebook. Dar aici nu a mai existat nici un dezacord. Doar foarte multe “Felicitări!”.
Conturile celor care o elogiază pe Gabriela Firea sunt construite după același tipar.
Sunt active din decembrie 2019. 11 dintre 13 au în URL-ul paginii nume străine (Yasmin Russell, Keira Stanley, Christin Fassbinder, Heike Wirth), deși conturile corespund unor nume obișnuite de români (Adriana Iordan, Ruxandra Dragomir sau Diana Sava).
Toate au în jur de 100 de prieteni, marea lor majoritate indieni și nigerieni, dar și pakistanezi, turci sau sirieni. Cele mai multe nu au deloc în listă prieteni din România.
Nu au nici un fel de activitate pe Facebook în afară de selectarea unor imagini de copertă sau de profil în luna decembrie 2019 și scrierea unor comentarii laudative pe pagina primarului Bucureștiului.
8 dintre cele 13 conturi au dat like paginii de Facebook Atletism-aruncări, o pagină cu 9 like-uri în total.
Cele mai multe dintre aceste conturi au dat like acelorași 5-6 pagini de Facebook: Federația Română de Facebook, Gabriela Firea, Atletism, Atletism-aruncări sau Centrul pentru Tineret al Municipiului București.
Conturile își rotesc comentariile între ele. De exemplu, comentariul “Cred ca moare de ciuda Johannis si primarii liberali… isi baga unghiile in gat…” a fost postat pe rând de Alexa Dinu (Christin Fassbinder) și Carmen Iancu (Sienna Godfrey), la distanță de două zile.
Alte comentarii rotite de mai multe conturi: “Exceptional doamna primar… suntem alaturi de dv”, “Mult Succes Dm.Gabi Firea!!! Felicitariii!!!”, “Multă sănătate la toată familia!”
Când postează comentarii, o fac unul după altul.
Toate aceste conturi bifează cel puțin cinci din cele șase criterii enumerate de site-ul Malware Fox pentru identificarea conturilor false de pe Facebook.
Fotografiile de profil folosite au fost cel mai probabil furate de pe conturile unor persoane reale.
Cele 13 conturi corespund următoarelor identități online:
Diana Sava (Barbara Kruger în URL)
Ruxandra Dragomir (Katharina Nagel)
Adriana Iordan (Heike Wirth)
Alexa Dinu (Christin Fassbinder)
Evelina Nedelcu (Eve Carr)
Carmen Iancu (Sienna Godfrey)
Stan Adina (Keira Stanley)
Andreea Marinescu (Andrea Friedmann)
Adelina Pană (Yasmin Russell)
Elena Voica (Manuela Kuester)
Adina Sibianu (Lisa Frueh)
Oprea Adrian Ruxandra Popovici
Pasiunile și gândurile identice ale lui Christin, Keira sau Yasmin Câteva dintre acest conturi împart aceleași imagini de copertă. Elena Voica (Manuela Kuester) și Alexa Dinu (Christin Fassbinder) sunt pasionate de copaci.
Adelina Pană (Yasmin Russell) și Stan Adina (Keira Stanley) sunt interesate de cercuri galbene. Probabil de aceea au aceeași imagine de copertă, urcată în aceeași zi, la distanță de două minute. 11 decembrie 2019, 3:55, respectiv 11 decembrie 2019, 3:57.
Similitudinile între acești fani virtuali ai Gabrielei Firea nu se opresc aici. Unii dintre ei gândesc și se exprimă identic. Doar că la postări diferite de pe pagina de Facebook a acesteia.
Nu doar că se exprimă și gândesc la fel, dar acești fani reușesc o sincronizare perfectă. Comentează mereu unul după altul.
Marea pasiune a acestor fani ai Gabrielei Firea este atletismul. Aproape toți au dat like unei pagini obscure de atletism, cu 9 like-uri în total. Nu este singurul interes comun. Fotbalul, PSD Craiova, Centrul pentru Tineret al Municipiului București și muzicianul Ioan Bebe Panait sunt alte câteva pasiuni comune.
Cine sunt izgoniții de pe pagina Gabrielei Firea?
În timp ce conturile false postează comentarii elogioase, cetățenii reali ai Bucureștiului primesc block pe pagina Gabrielei Firea dacă postează ceva critic.
Miruna Găman, o traducătoare de 27 de ani care locuiește în sectorul 3, nu mai poate posta nici un comentariu pe pagina de Facebook a primarului Bucureștiului, în urma block-ului primit în 9 ianuarie anul acesta. Primul ei comentariu a fost șters în mai puțin de două minute. Al doilea, într-un minut.
“Uite c-am făcut-o și pe asta, mi-am luat block pe pagina «duamnei» primar Gabriela Firea, care ignoră sistematic realitatea și face tot posibilul să manipuleze cetățenii și să îi convingă că, de fapt, Bucureștiul este un oraș perfect, minunat, fără probleme și că ea este un primar perfect, oricine altcineva este de vină, în nici un caz ea. Aerlive.ro ne arată zilnic cât de mult suferă plămânii noștri. Dar «duamna» ne spune să ne mutăm noi din oraș, dacă nu ne place”, a scris Miruna pe pagina ei de Facebook.
“E ireal, efectiv cred că sunt oameni plătiți din banii noștri, care, când pune ea ceva pe Facebook, stau la pândă și imediat șterg comentariile”, a spus Miruna Găman pentru Libertatea.
În 2017, Adevărul a arătat că două dintre conturile false realizate special ca să comenteze la o intervenție live a Gabrielei Firea au fost create de pe o adresă IP aparţinând Consiliului Local al Municipiului Bucureşti.
Printre cei care au primit interdicție și nu mai pot comenta pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea este și Irina Zamfirescu, activistă pentru drepturile omului și pentru comunitate. A primit block în 2016, când primarul Bucureștiului a avut mai multe statusuri pe Facebook despre răul făcut de fosta conducere a instituției.
“La unul dintre statusurile astea am scris că ar trebui să punem un subiect substantiv propriu în acestea. Să nu le mai lăsăm impersonale: s-a greșit, nu a fost interes. Să punem substantivul propriu Oprescu, fost primar PSD. Atât. Și gata!”, a povestit Irina Zamfirescu.
A primit block imediat.
Sursa: libertatea.ro
Discuții despre această postare