Ministerul de externe din Grecia a anunțat, luni, că doi cetățeni greci din Ucraina au fost uciși, iar alți doi au fost răniți grav într-un incident care a implicat soldați ucraineni în estul țării, în apropiere de zona controlată de separatiștii pro-ruși, relatează Reuters. Anterior, guvernul grec transmisese cetățenilor greci să evite călătoriile în Ucraina și celor aflați deja în țară să o părăsească „imediat”.
Diplomația elenă a anunțat, într-un comunicat, că trei soldați ucraineni sunt „responsabili” de incidentul în care au murit doi cetățeni greci și alți doi au fost răniți. Incidentul a avut loc la Hratnite, aproape de „linia de contact” cu forțele separatiste pro-ruse care au preluat controlul asupra regiunii din estul Ucrainei în 2014.
Conform guvernului grec, violențele au erupt între greci și soldații ucraineni din cauza unor „motive neînsemnate”. Autoritățile elene nu au precizat ce făceau cetățenii greci în acea zonă, însă au spus că incidentul nu a avut nimic de-a face cu actualul conflict dintre ucraineni și separatiști.
Conform comunicatului diplomației elene, ministrul Nikos Dendias a încercat să discute cu omologul său ucrainean pentru a-i transmite că trebuie să protejeze comunitatea greacă din Ucraina. Câteva mii de greci locuiesc, în prezent, în Ucraina.
Discuții despre această postare