Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:
Președintele României, domnul Klaus Iohannis:
Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu, de această dată de la organismul anticorupție al Consiliului Europei, așa-numitul GRECO.
Concluziile celor două Rapoarte ale Grupului Statelor împotriva Corupției, prescurtat GRECO, adoptate la data de 21 iunie și publicate ieri, cu o întârziere semnificativă, de către Guvern, arată, încă o dată, multiplele prejudicii aduse de guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani prin modificarea legilor justiției și a legislației penale.
Mesajul transmis de cetățeni în urma votului dat la referendumul din 26 mai se regăsește pe deplin în aceste concluzii.
Este extrem de îngrijorător că, din cauza propriilor interese ale actualei guvernări, România continuă să se afle în atenția organismelor europene.
Procesul de legiferare în România nu s-a îmbunătățit, consultările publice și transparența continuă să fie practici ignorate de actuala majoritate, constanta în activitatea Guvernului fiind adoptarea de ordonanțe de urgență în domenii importante. Asta constată GRECO în Rapoartele sale.
Aspecte precum cele care țin de pensionarea magistraților, existența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, posibilitatea infirmării actelor procurorilor de către superiorul ierarhic pentru netemeinicie sunt chestiuni departe de a fi rezolvate, iar acțiunile autorităților române sunt în deplină contradicție cu recomandările organismului european.
Procedura privind numirile în funcțiile înalte din parchete este, în continuare, una care implică un proces netransparent, bazat pe criterii subiective și în care Consiliul Superior al Magistraturii are un rol pur decorativ.
Guvernarea PSD-ALDE are multe alte restanțe, pe care nu le voi detalia aici, de la aspecte care țin de corupția și integritatea în rândul membrilor Parlamentului, la capacitatea ANI de colectare a datelor, de prevenire și sancționare a conflictelor de interese și a incompatibilităților.
Dacă Guvernul PSD-ALDE își permite însă să ignore voința propriilor cetățeni, nu este de mirare că doar 4 dintre cele 13 recomandări GRECO au fost apreciate ca fiind implementate satisfăcător.
Observațiile extrem de dure ale GRECO se înscriu în aceeași notă cu cele ale concluziilor raportului MCV și cu cele cuprinse în opiniile Comisiei de la Veneția.
În vreme ce toate organismele europene semnalează constant Guvernului României că așa-zisa reformă din domeniul justiției merge într-o direcție greșită, PSD-ALDE ignoră toate aceste avertismente care arată că direcția în care vor ei să îndrepte România este greșită.
Românii au decis prin vot, în 26 mai, că România nu trebuie să părăsească parcursul său european, iar intervențiile legislative din domeniul justiției care servesc intereselor de grup trebuie să înceteze.
Majoritatea PSD-ALDE, într-un dispreț total față de necesitatea dezbaterii contestatelor ordonanțe de urgență din domeniul justiției, este cea care contribuie la perpetuarea, pe o durată nedeterminată, a efectelor nocive ale acestora.
În același timp, am văzut cum doamna prim-ministru, prevalându-se de rezultatul referendumului, într-o jalnică încercare de manipulare a opiniei publice, ne anunță că dumneaei nu dă ordonanțe în domeniul justiției.
Doamna prim-ministru ignoră faptul că Guvernul are drept de inițiativă legislativă și, deci, are posibilitatea de a elabora un proiect de act normativ care să cuprindă măsurile necesare de punere în acord a legislației din domeniul justiției cu voința cetățenilor și cu recomandările organismelor europene;
Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD-ALDE acționează în continuare împotriva voinței și împotriva intereselor românilor.
Având în vedere toate acestea, solicit Guvernului să inițieze cu celeritate un proiect de lege care să conțină măsurile necesare pentru reașezarea legislației în concordanță cu coordonatele statului de drept, în acord cu voința populară și cu recomandările organismelor europene. Acestui demers trebuie să i se ralieze, în mod obligatoriu, și CSM-ul, cu asumarea rolului său de garant al independenței justiției.
Sursa: presidency.ro
Discuții despre această postare