Vacanța de Paște a început cu cozi lungi și nervi mulți pentru mii de turiști români care au plecat spre Turcia și spre Grecia.
În punctul de frontieră Makaza, din Bulgaria, coloana a fost kilometrică, iar acesta este abia începutul, avertizează inclusiv Ministerul Afacerilor Externe.
Românii ajunși în vămi susțin că se fac verificări temeinice. În plus, grecii nu se așteptau la un trafic atât de intens.
La amiază, coada de mașini din apropierea punctului de frontieră Makaza, dintre Bulgaria și Grecia, era uriașă. Sute de autoturisme înmatriculate în România stăteau în rând.
„Stăm de aproape o oră în coadă la Makaza, coada se întinde pe niște kilometri buni în spate, se pare că sunt ceva controale intense la vamă”.
Cei mai mulți încearcă să ajungă în Thassos, unde vor să petreacă Paștele.
Este aglomerație și pe mai multe autostrăzi dintre Bulgaria și Grecia
Au ales această rută pentru că au sperat că va fi mai puțin aglomerată, dar au greșit.
Mihnea Răducu, turist: „La cinci fără un sfert am plecat din București, am stat și în vamă la bulgari după trecerea podului la noi, tot așa foarte multe mașini, este o coadă pe câțiva kilometri probabil și nu pot să văd în urma mea câte zeci de mașini sunt, pentru că sunt curbe”.
Pe harta Waze, șoferii au raportat aglomerație pe mai multe porțiuni ale autostrăzii dintre Bulgaria și Grecia.
Adelin, turist: „O coadă infernală la Makaza, unde controlau portbagajele fiecărei mașini și s-a întârziat foarte mult”.
Gianina Mitra, turistă: „Probabil autoritățile nu s-au așteptat la un număr așa mare de turiști care să se îndrepte spre Grecia în vacanță”.
Grecia a ridicat toate restricțiile din pandemie
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat încă de miercuri că vor fi timpi mari de așteptare la punctele de trecerere a frontierei – dar s-a referit doar la românii care călătoresc în Turcia sau tranzitează această țară.
Kapitan Andreevo (BG) – Kapikule (TR)
Lesovo (BG) – Hamzabeyli (TR)
Malko Tîrnovo (BG) – Kirklareli (TR)
SURSA: MAE
Pentru ei, au fost anunțate rutele disponibile și li s-a recomandat să aibă suficient combustibil în mașini, apă și alimente.
Dan Adrian Drăgan, reprezentant forum Grecia: „Foarte mulți români au început să vină chiar acum de Paște, de sărbători, destinațiile preferate sunt Halkidiki, Lefkada și vedem foarte mult interes pentru zona Thassos. În Grecia, unde se anunță un weekend foarte cald, nu mai sunt precipitații și vor să vadă cum sunt tradițiile de sărbători aici”.
Grecia a ridicat toate restricțiile impuse de pandemie. De pe 1 mai până pe 31 august nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor de vaccinare anti-COVID-19 sau de trecere prin boală pentru accesul în spaţiile inchise sau deschise, cum ar fi restaurantele.
Discuții despre această postare