Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat joi, cu privire la sitauţia Greciei, că este urgent să se restabilească dialogul, „cu adulţi în sală”, după eşecul unei reuniuni cruciale a zonei euro, scrie AFP, citată de Agerpres.
„Ne lipseşte dialogul” şi „este urgent să se restabilească dialogul, cu adulţi în sală”, a spus ea. Grecia riscă să rateze la 30 iunie achitarea unui împrumut către FMI şi să intre „în incapacitate de plată” în raport cu instituţia financiară, a reamintit Christine Lagarde. „Începând din acel moment, regulile FMI îi interzic să facă orice fel de plăţi”, cu excepţia cazului în care întârzierile sunt achitate între timp.
Discuţiile dintre Atena şi creditorii săi s-au încheiat din nou cu un eşec, joi, la Luxemburg. Atena trebuie să ramburseze peste 1,5 miliarde de euro către FMI la 30 iunie, însă Grecia nu dispune de aceşti bani, ceea ce face imperativă achitarea celor 7,2 miliarde de euro promise de creditori şi blocate de mai multe luni.
La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, a „lansat un apel” autorităţilor elene să revină „cu seriozitate la masa negocierilor” şi „să accepte faptul de a face compromisuri rezonabile” pentru „a evita o soartă care ar fi catastrofală”. ADEVARUL
Discuții despre această postare