Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a dat asigurări miercuri că are „speranța” că țările din zona euro vor accepta relaxarea datoriei Greciei „într-un fel sau altul” așa cum cere instituția din subordinea sa, transmite AFP.
„Am un pic de speranță, pentru că în cursul ultimelor ore a apărut un zgomot de fond favorabil restructurării datoriei”, a declarat Christine Lagarde, potrivit unui fragment dintr-un interviu acordat canalului CNN International.
Într-un raport dat publicității marți, Fondul Monetar Internațional a apreciat datoria Atenei ca „total neviabilă” și a atras atenția că nu mai poate participa la salvarea Greciei dacă europenii nu întreprind vaste și profunde măsuri de relaxare a datoriei.
Preacordul încheiat luni între Grecia și creditorii săi asupra unui posibil plan de ajutorare de 86 de miliarde euro se limitează să menționeze că pot fi în considerare „măsuri adiționale” în privința datoriei.
„Ce le-am spus (europenilor) este că orice formă va lua aceasta (…), trebuie găsit un mijloc de a ușura povara și a permite țării să demonstreze că datoria sa poate reveni pe o traiectorie viabilă”, a explicat Christine Lagarde.
Premierul francez, Manuel Valls, a afirmat miercuri că datoria Greciei trebuie să fie „relaxată” printr-o modificare a profilului (reeșalonarea plăților, perioadă de grație asupra rambursărilor).
Un alt scenariu avut în vedere de FMI în raportul său ar consta în ștergerea definitivă a unei părți a datoriei Atenei, o idee respinsă categoric de Europa și, în special, de Germania.
O asemenea opțiune „nu este prevăzută, după câte înțeleg, din punctul de vedere al statelor membre”, a recunoscut directoarea generală a Fondului.
Discuții despre această postare