Ministrul Apărării din Grecia, Panos Kammenos, se află în negocieri avansate cu firma chineză de transport maritim Cosco, interesată de preluarea unei participaţii majoritare în Autoritatea Portuară Pireu, transmite Reuters.
Cosco controlează două dintre cele trei terminale de containere ale portului Pireu şi, alături de alte firme străine, este pe lista scurtă pentru achiziţionarea participaţiei de 51% în Autoritatea Portuară Pireu, unul dintre principalele active de stat pe care Grecia s-a angajat să le privatizeze.
‘Negocierile progresează, a fost inclusă în discuţii şi reţeaua de cale ferată. Grecia vrea să îmbunătăţească cooperarea cu Cosco în cel mai mare port al ţării, Pireu’, a afirmat, vineri, Kammenos, într-o conferinţă de presă.
Declaraţia sa vine după ce, luni, miniştrii de Finanţe din zona euro au declarat că sunt necesare ‘mai multe eforturi’ în vederea ajungerii la un acord care să permită deblocarea unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din programul de asistenţă, bani de care Atena are nevoie pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
În februarie, noul Guvern de la Atena anunţa îngheţarea privatizării activelor de stat, inclusiv a celor mai mari porturi ale ţării, Pireu şi Salonic. Creditorii internaţionali ai ţării au cerut privatizări ale porturilor, companiilor de apă şi canalizare şi companiei de poştă, în schimbul asistenţei internaţionale.
sursa:capital.ro
Discuții despre această postare