Curtea Constitutionala a declarat, marti, neconstitutionala o prevedere din articolul privind „supravegherea tehnica” din Codul de Procedura Penala. Decizia scoate din dosarele penale interceptarile realizate de SRI.
Exceptia vizeaza interceptarile facute in baza unui mandat de siguranta nationala (MSN) emis de Inalta Curte, care au fost trimise de SRI ca probe in dosarele penale. Practic, in timpul filajului/ interceptarii pe mandat pe siguranta nationala, daca apareau indicii de savarsire a unor infractiuni de drept comun (mita, trafic de influenta, crima organizata etc.), SRI sesiza parchetul competent in acest caz.
Asta dupa ce in martie 2016 CCR a scos serviciile secrete din activitatea de urmarire penala. Au urmat apoi mai multe decizii care au dus la anularea probelor stranse cu ajutorul SRI, in baza unor mandate de supraveghere tehnica (MST), emis de judecatori.
Dupa decizia CCR de marti, interceptarile stranse in baza unui mandat pe siguranta nationala nu mai pot fi folosite drept probe pentru dovedirea infractiunii.
„S-a terminat definitiv cu interceptarile SRI in dosarele penale. Mai erau cateva dosare de mare coruptie unde mai erau astfel de interceptari, dar asta a fost lovitura definitiva. Nu mai pot fi folosite deloc,” explica surse judiciare pentru Ziare.com.
Sursele citate precizeaza ca o propunere similara a avut si PSD, in momentul in care a vrut sa modifice Codul de Procedura Penala.
„Sunt anulate toate probele stranse cu ajutorul serviciilor secrete. De exemplu, daca filmezi o crima, fapta de drept comun, in baza unui mandat de siguranta nationala, aceasta proba nu poate fi folosita in proces pentru dovedirea infractiunii,” explica sursele judiciare.
Care este exceptia
Exceptia a vizat articolul art. 139 alin.(3) din Codul de Procedura Penala:
„Inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte inregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.”
Acesta era coroborat cu articolul 11 alin.(1) lit.d) din Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei: „Informatii din domeniul securitatii nationale pot fi comunicate: […] d) organelor de urmarire penala, cand informatiile privesc savarsirea unei infractiuni.”
Decizia CCR: „Cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.139 alin.(3) teza finala din Codul de Procedura Penala sunt constitutionale in masura in care nu privesc inregistrarile rezultate ca urmare a efectuarii activitatilor specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului desfasurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991.”
Sursa: ziare.com
Discuții despre această postare