Un incendiu puternic a izbucnit luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din Europa. Fleşa edificiului s-a prăbuşit, scrie pres locală. Incendiul a izbucnit în jurul orei locale 18.50 (19.50 ora României), cel mai probabil în urma unor lucrări de renovare, spun pompierii, care intervin la faţa locului. Potrivit unor imagini difuzat pe reţelele de socializare, flăcările au cuprins întreg acoperişul. Într-un final, fleşa clădirii a cedat şi s-a prăbuşit.
Nu există informaţii despre victime. Catedrala era închisă vizitatorilor începând de la ora 18.00. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a anulat discursul despre concluziile dezbaterii naţionale legate de protestele mişcării „Vestele galbene“. Situată pe Ile de la Cite, în centrul Parisului, Catedrala Notre-Dame este un monument al arhitecturii gotice timpurii. Construcţia clădirii a început în 1163 şi a durat până în 1345. Este unul dintre cele mai vizitate obiective istorice din Europa, atrăgând milioane de turişti anual.
Sursa: adevarul
Discuții despre această postare