Întâlnirea de miercuri dintre liderii Greciei, Germaniei şi Franţei este incertă
Întâlnirea de miercuri dintre premierul elen Alexis Tsipras, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande este incertă, în ...
Întâlnirea de miercuri dintre premierul elen Alexis Tsipras, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande este incertă, în ...
România și Cehia au avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2015 comparativ cu ...
Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,25%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 20.046,36 ...
„Propunerile Greciei în privinţa ajutorului de salvare sunt inacceptabile, spun funcționarii europeni”, citim în The Wall Street Journal. „Oficialii europeni ...
În replică la ofensiva eurosceptică a premierului britanic, David Cameron, Germania şi Franţa se pregătesc să sporească gradul de integrare ...
OTE, cel mai mare operator de telecomunicaţii din Grecia, va introduce o schemă de plecări voluntare pentru a renunţa la ...
Grecia trebuie să lucreze cu creditorii internaţionali la un plan pe cinci ani iar preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este ...
Oficialii Uniunii Europene au respins cu promptitudine marti noile promisiuni de reforma economica inaintate de Grecia, spunand ca proopunerile nu ...
Guvernul Greciei a trimis creditorilor noi propuneri pentru încheierea unui acord care să deblocheze finanţarea ţării, dar acestea se referă, ...
Grecia tocmai a făcut o altă cerere către creditorii săi europeni şi Fondul Monetar Internațional, într-un document redactat pe trei ...
Grecia poate ajunge la un acord cu creditorii internaţionali dacă aceştia renunţă la anumite condiţii, între care tăierea pensiilor, a ...
Grecia a venit cu o contra-propunere de reformă pentru creditorii săi, UE și FMI, pentru a ajunge la un acord ...