Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a avertizat Grecia, prin intermediul presei germane, că o ieșire din zona euro ar însemna ca țara să renunțe la „capitalurile” și subvențiile UE, relatează sâmbătă AFP.
„Iată ce nu merge: să ieși din zona euro, să nu-ți plătești datoriile, dar să te aștepți ca fondurile să continuă să aflueze de la bugetul UE”, a avertizat Martin Schulz, într-un interviu care va fi publicat în ediția de duminică a Frankfurter Allgemeine Zeitung, relatează Agerpres.
Germania a subliniat totuși că va face totul pentru a nu se ajunge acolo, precizează ziarul.
Președintele PE, la fel ca numeroși responsabili europeni, a avut până în prezent obiceiul de a refuza să comenteze public o eventuală ieșire a Greciei din zona euro. Această schimbare de retorică intervine în contextul în care presiunea crește în dosarul grec, înainte de summitul european excepțional convocat luni.
Grecia și creditorii săi speră încă să ajungă la un acord, deși negocierile sunt în impas de cinci luni. Statul elen ar putea intra în încetare de plăți la sfârșitul lui iunie, iar retragerile de capital din bănci se înmulțesc în Grecia, ceea ce provoacă temeri privind o posibilă panică bancară.
Mai mulți responsabili europeni au avertizat că această reuniune a șefilor de stat și de guvern va fi inutilă fără noi propuneri ale grecilor care să meargă în sensul celor dorite de creditori, după eșecul unei noi întâlniri între miniștrii de finanțe din zona euro de joi seară.
sursa: evz
Discuții despre această postare