Foto: (c) Ivan Sekretarev / REUTERS
Premierul elen Alexis Tsipras a sosit miercuri la Moscova, unde va fi primit de președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un moment critic al negocierilor dintre Atena și partenerii săi europeni cu privire la datoria externă a Greciei, relatează agenția de presă EFE.
‘Vom discuta despre relațiile Moscovei cu Uniunea Europeană în cadrul politicii de sancțiuni impuse de Bruxelles și atitudinea glacială a Atenei față de aceste sancțiuni’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
‘Într-un fel sau altul vom aborda situația economică actuală a Greciei’, a adăugat el, indicând că este greu de spus dacă la aceste discuții va fi ridicată și problema unei posibile asistențe financiare din partea Moscovei către Republica Elenă.
Un alt aspect pe agenda bilaterală se referă la embargoul rus asupra importurilor de produse europene, ca răspuns la sancțiunile instituite de Bruxelles, interdicție care afectează grav sectorul agricol elen, printre alte țări, cum ar fi Spania.
Vizita lui Tsipras la Moscova are loc cu o zi înainte de data programată pentru plata sumei de 450 de milioane de euro către FMI, în cadrul programului de asistență convenit.
Deși ministrul grec de finanțe, Yanis Varufakis, a declarat clar că această plată va fi efectuată, negocierile lui Tsipras la Moscova sunt privite cu multă suspiciune de către Uniunea Europeană care se teme că unitatea comunității împotriva Rusiei ar putea să se zdruncine.
Presa rusă a speculat în aceste zile că Moscova ar fi dispusă să reducă prețul la exporturile sale de gaze către Grecia și să acorde noi credite guvernului elen, chiar dacă Rusia trece printr-o criză economică severă.
Ministrul rus de finanțe, Anton Siluanov, a negat că Grecia ar fi solicitat asistență financiară Moscovei.
Alexis Tsipras va rămâne până joi la Moscova, urmând să aibă o întâlnire cu prim-ministrul rus Dmitri Medvedev și să poarte convorbiri cu președintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului), Serghei Narâșkin.
AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Tudor Martalogu)
[symple_divider style=”solid” margin_top=”2″ margin_bottom=””]
SURSA: agerpres
Discuții despre această postare