DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA
Biroul Purtătorului de cuvânt
NOTĂ DE PRESĂ
5 septembrie 2019
Desemnare publică a cetățeanului român Liviu Nicolae Dragnea drept persoană cu interdicție de a intra pe teritoriul SUA, din cauza implicării sale în acte semnificative de corupție.
Secretarul de stat Michael R. Pompeo îl desemnează în mod public pe fostul președinte al Camerei Deputaților a României, Liviu Nicolae Dragnea, drept persoană cu interdicție de a intra pe teritoriul SUA, din cauza implicării sale în acte semnificative de corupție. Această desemnare este facută în temeiul Secțiunii 7031(c) din Legea privind alocările bugetare referitoare la Departamentul de Stat, operațiunile externe și programe asociate, 2019 (Div. F, P.L. 116-6). Secțiunea 7031(c) stabilește că, în cazurile în care secretarul de stat deține informații credibile că oficiali ai guvernelor altor țări au fost implicați în acte semnificative de corupție, acele persoane precum și membrii apropriați ai familiei nu sunt eligibili să pătrundă pe teritoriul Statelor Unite.
De asemenea, legea impune ca secretarul de stat să desemneze în mod public sau în particular pe acești oficiali și membrii apropriați ai familiei. În afară de desemnarea domnului Dragnea, secretarul de stat îi desemnează drept ineligibili pentru intrarea pe teritoriul SUA pe cei doi copii ai domnului Dragnea, Valentin Ştefan Dragnea și Maria Alexandra Dragnea.
Acțiunea de astăzi trimite un semnal puternic că Statele Unite sunt angajate să lupte împotriva corupției și să sprijine statul de drept în România.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați [email protected].
Sursa: ro.usembassy.gov
Discuții despre această postare