Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedinţii
României şi Statelor Unite ale Americii, Klaus Iohannis şi Donald Trump,
vor adopta marţi, la Washington, o declaraţie comună care priveşte
întărirea relaţiilor dintre cele două state.
Klaus Iohannis urmează să fie primit, pentru a doua oară în actualul mandat, la Casa Albă de preşedintele Statelor Unite.
Cei doi preşedinţi au programate convorbiri tete-a-tete, urmate de discuţii cu participarea membrilor delegaţiilor oficiale.
Săptămâna trecută, preşedintele Iohannis spunea că printre temele de
discuţie cu omologul american se vor număra securitatea energetică şi
programul Visa Waiver.
„Este o întâlnire pe care am dorit-o şi eu şi preşedintele Trump de ceva
timp. Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi
reiterate: Parteneriatul strategic, aspecte de securitate, NATO şi
alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe
energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul
că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa
Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile”, preciza şeful
statului, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii.
De altfel, Klaus Iohannis sublinia că va readuce în discuţia cu
preşedintele Trump chestiunea vizelor pentru români, iar „tehnicienii să
caute soluţii”. „Ca preşedinte al României doresc să pun problema pe
masă”, afirma Iohannis.
Şeful statului va reitera, în întâlnirea de marţi, şi invitaţia adresată lui Donald Trump de a vizita România.
Vizita de două zile la Washington a preşedintelui Klaus Iohannis are loc
la invitaţia omologului american. Vizita vine în contextul în care
România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de
apartenenţă la NATO, după cum anunţa Casa Albă.
În iunie 2017, preşedintele Klaus Iohannis a fost primit prima oară la
Casa Albă de preşedintele Donald Trump. AGERPRES/(AS – editor: Andreea
Rotaru, editor online: Anda Badea)
Sursa: agerpres.ro
Discuții despre această postare