Un tânăr grec de 27 de ani ar fi mărturisit că a ucis-o pe Suzanne Eaton, savanta americană găsită moartă într-o grotă din nord-vestul insulei Creta, informează CNN.
Suzanne Eaton, biolog de profesie, de 59 de ani, se afla pe insulă pentru a participa la o conferinţă ştiinţifică la Academia Ortodoxă din Creta şi a fost dată dispărută în 2 iulie, când au fost lansată operaţiuni de căutare.
Corpul ei a fost găsit de un localnic din Platania, regiunea Rethymno, la aproximativ 10 km de zona în care autorităţile şi-au concentrat cercetările.
Un cetăţean grec de 27 de ani a fost arestat luni în legătură cu moartea cercetătoarei americane al cărei corp a fost găsit la cinci zile după dispariţia sa într-o peşteră din zona Maleme, Hania, în Creta, transmite Agerpres.
Săptămâna trecută, medici legişti din Creta au calificat drept omucidere moartea lui Eaton.
Potrivit medicilor de la spitalul din Rethymno, ea a murit în ziua în care a fost dată dispărută. Deşi au refuzat să furnizeze detalii suplimentare în timp ce cazul este în curs de investigaţie, examinatorii medicali au declarat: „Vorbim clar despre omucidere. De asemenea, nu există niciun semn de moarte provocată de o armă”.
Potrivit legiștilor greci, Suzanne Eaton a fost ucisă prin sugrumare.
Sursa: realitatea.net
Discuții despre această postare