Planurile Turciei de a începe forările pentru petrol şi gaze în apropierea Ciprului au dus la noi tensiuni între cele două ţări, dar şi între Uniunea Europeană şi Turcia. Luna trecută, liderii europeni au cerut Turciei să-şi încheie activitatea în apele cipriote după ce Grecia şi Cipru au solicitat asistenţă de la blocul european, relatează Euronews.
Tot conflictul a început după ce Cipru, un stat membru al Uniunii Europene, a descoperit gaze naturale în regiuni din jurul sudului insulei. Nicio resursă nu a fost încă extrasă. Turcia nu recunoaşte dreptul Ciprului de a explora zona.
Mai mult, ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez a spus că o ambarcaţiune turcească va începe activităţi de forare în cursul următoarei săptămâni. O altă ambarcaţiune turcească se află în jurul coastelor cipriote încă de la începutul lunii mai.
„Intenţia declarată a Turciei de a întreprinde în mod ilegal acţiuni de forare în nord-estul Ciprului ne îngrijorează foarte mult. Este vorba de o escaladare inacceptabilă care violează suveranitatea statului Cipru”, au declarat reprezentanţii europeni într-un comunicat.
Turcia susţine că regiunile în care Ciprul explorează fie aparţin de platoul său continental, fie sunt zone în care ciprioţii turci se bucură de dreptul egale cu ciprioţii greci.
Guvernul de la Nicosia, în schimb, respinge această aserţiune, despre care spune că este inconsistentă cu dreptul internaţional, dar şi că Turcia nu ar accepta ca argumentele sale să fie testate în cadrul unui proces internaţional pentru rezolvarea problemei.
Ciprul a fost împărţit în 1974 după ce Turcia a invadat insula ca urmare a unei lovituri de stat a forţelor pro-greceşti din insulă. Eforturile de a reconcilia cele două părţi sunt acum complicate de descoperirea acestor resurse.
Sursa: digi24.ro
Discuții despre această postare