Deputatul Ionel Palăr, preşedintele Comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, a spus, luni, că dosarul de includere a iei româneşti în patrimoniul imaterial UNESCO, un proiect în colaborare cu Republica Moldova, este blocat.
„Cei care au ales astăzi să cinstească ia românească ar trebui să știe că Dosarul ‘Arta cămășii cu altiță – Ia, element de identitate culturală în România și Republica Moldova’ întârzie să fie depus la UNESCO, pentru a intra în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omenirii. Disfuncționalitățile, lipsa fondurilor, dar și nepăsarea autorităților au făcut ca acest dosar care trenează de câțiva ani să fie acum, din nou, blocat. Am făcut apel la colegii mei parlamentari să transformăm acest dosar într-un proiect comun, dincolo de ipocrizia patriotismului declarat prin campaniile electorale! Ia în patrimonial mondial UNESCO este adevărata dovadă de patriotism!”, a scris deputatul într-un mesaj pe contul său de Facebook.
Într-o alocuţiune susţinută luni, cu ocazia Zilei Universale a Iei, sărbătoare iniţiată în 2013 şi marcată pe 24 iunie în România, Palăr a spus că dosarul realizat de Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial, „aflat în subordinea Ministerului Culturii, trebuia finalizat în 2018, dar nu este gata nici acum. Anul trecut, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a constatat această întârziere şi a făcut demersuri pentru deblocarea dosarului. Realitatea era că, în lipsă de finanţare, Comisia de salvgardare nu funcţiona. Am intervenit şi comisia şi-a reluat activitatea, dar numai pentru foarte scurt timp. În an centenar, România nu a fost capabilă să solicite la UNESCO introducerea ei în patrimoniul mondial al umanităţii”.
În prezent, dosarul este din nou blocat, iar Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial este iarăşi nefuncţională. „A avut un mandat de doi ani şi şi-a încetat oficial activitatea la începutul lunii iunie a acestui an. Nimeni din Ministerul Culturii nu a anticipat situaţia astfel încât activitatea să poată continua fără întrerupere”, a mai spus Palăr.
Nu ştim cât va dura situaţia şi nici în ce stadiu se află dosarul, a mai spus acesta. Palăr a adăugat că a vorbit cu specialişti în domeniu, care sunt de părere că, pentru realizarea dosarului, ar fi necesară o perioadă de cel puţin jumătate de an.
„Mă tem că mai pierdem un an, iar ameninţarea ca şi alte ţări din spaţiul balcanic să înceapă propriile demersuri pentru înscrierea în UNESCO a cămăşii tradiţionale este una serioasă şi reală”, a încheiat acesta.
O colaborare la nivel oficial în vederea promovării în comun, la nivel UNESCO, a cămăşii cu altiţă, ca piesă reprezentativă a portului tradiţional românesc, purtătoare de valoare universală, a fost inițiată în 2016, iar, în noiembrie 2018, la București, a fost semnat un Protocol de cooperare între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova și Ministerul Culturii și Identității Naționale din România, potrivit tv8.md. Documentul prevede intensificarea colaborării în domeniul culturii, inclusiv și cooperarea părților în pregătirea dosarelor de nominalizare a elementelor comune de patrimoniu pentru înscrierea în listele Convenţiei UNESCO.
Republica Moldova şi România au promovat deja trei dosare transnaţionale în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii: „Colindatul în ceată bărbătească” (2013), „Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei” (2016), „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie” (2017).
Din 2013, pe 24 iunie, la iniţiativa comunităţii online La Blouse Roumaine, se sărbătoreşte Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea. Femeile, în special, poartă în această zi o ie.
Sursa: digi24.ro
Discuții despre această postare