Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a făcut marţi apel la alegători să voteze cu partidul său, Syriza, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, pentru ca formaţiunea pe care o conduce să aibă posibilitatea să guverneze ţara „fără să aibă mâinile legate”, potrivit The Guardian.
Alexis Tsipras, apel către alegătorii din Grecia: Vrem să avem şansa de a guverna „fără să avem mâinile legate”
Cotidianul britanic notează că prin această declaraţie Tsipras a intrat în mod oficial în campanie electorală pentru scrutinul legislativ anticipat convocat ca urmare a rezultatelor foarte slabe obţinute de Syriza în cadrul alegerilor europarlamentare din mai. Atunci, Syriza a obţinut cu aproape 10% mai puţine voturi decât formaţiunea Noua Democraţie.
În cadrul discursului de marţi, Tsipras a recunoscut că „furia şi oboseala” cetăţenilor greci au dus la rezultatul slab înregistrat de formaţiunea sa în cadrul alegerilor europarlamentare, însă a promis că dacă va câştiga alegerile anticipate va lua măsuri pentru înfiinţarea de noi locuri de muncă şi pentru reducerea taxelor şi impozitelor.
„Grecii au dreptul să spere. Până acum a trebuit să strângem din dinţi şi să luăm decizii dificile. Înţeleg furia şi oboseala multora, însă acum merităm şansa de a guverna pentru prima dată fără să avem mâinile legate”, a declarat Tsipras, făcând referire la măsurile de austeritate şi anii de supraveghere strictă din partea creditorilor internaţionali.
Preşedintele Greciei a emis marţi un decret prin care a stabilit că alegerile anticipate vor avea loc pe data de 7 iulie.
Discuții despre această postare