Liderii UE au convenit joi să amâne Brexit-ul până la sfârșitul lunii octombrie, cu o revizuire în iunie, au declarat surse diplomatice pentru Reuters. Clauza privind posibilitatea producerii Brexit în iunie a fost introdusă pentru a atenua temerile președintelui francez Emmanuel Macron care a cerut garanții că Marea Britanie va organiza în mod corespunzător alegerile europarlamentare din luna mai.
Donald Tusk, președintele Consiliului Europei, a declarat pe Twitter, că premierul britanic Theresa May și-a dat acordul. „UE-27/Marea Britanie au convenit asupra unei amânări flexibile până la 31 octombrie. Asta înseamnă alte șase luni în care Marea Britanie să găsească cea mai bună soluție posibilă”, a scris Tusk pe Twitter.
DECLARAȚII:
UPDATE 04:30 May afirmă că își dorește ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană cât mai curând posibil
„Cred în continuare că trebuie să părăsim UE, cu un acrod, cât mai curând posibil. Și în mod vital, UE a fost de acord că amânarea poate lua sfârșit odată cu ratificarea acordului de retragere – ceea ce a fost principala mea solicitare către ceilalți lideri”, a declarat May, într-o conferință de presă după summitul extraordinar al Consiliului European, desfășurat miercuri seară la Bruxelles, informează cotidianul The Guardian, citat de Mediafax.
UPDATE 03:35 Junker: Brexitul fără acord va fi un adevărat dezastru. Vom face totul pentru a-l evita.UPDATE 03:30 Primul ministru al Irlandei, Leo Varadkar: Marea Britanie va pleca din UE pe 1 iunie dacă nu va organiza alegeri pentru Parlamentul European (Reuters)UPDATE 03:30 Donald Tusk, pe twitter: ”Vă rog, nu irosiți acest timp. Aveți acum din nou posibilitatea de la aprobarea Acordului la părăsirea planului de Brexit”.
Oficialii Uniunii Europene au anunțat aneterior că examinează posibilitatea prelungirii mandatului comisiei UE în cazul în care Marea Britanie va obține o amânare a Brexitului, a declarat miercuri un oficial de rang înalt, citat de Reuters. Acesta a fost un semn suplimentar cu privire la modul în care amânarea Brexit ar putea afecta funcționarea Uniunii Europene.
The Guardian: Theresa May sugerează că ar accepta amânarea Brexit pe termen lung
Premierul britanic Theresa May a semnalat miercuri că ar fi dispusă să accepte o ofertă UE privind amânarea Brexit pe termen lung, atât timp cât Marea Britanie va putea părăsi Blocul comunitar în momentul ratificării acordului de Brexit, informează Mediafax citând cotidianul The Guardian.
O întârziere a Brexit dincolo de alegerile parlamentare din 23-26 mai va obliga Marea Britanie să participe la vot și să-și aleagă europarlamentarii – o opțiune pe care mai vrea să o evite, dar care ar putea deveni inevitabilă dacă Parlamentul britanic nu va ratifica o înțelegere de retragere în următoarele săptămâni.
Participarea britanică ar putea schimba echilibrul politic în următoarea legislatură europeană, iar oficialii UE se tem că britanicii ar putea alege parlamentari eurosceptici, stimulând deja un număr tot mai mare de naționaliști care încearcă să slăbească blocul comunitar.
Cu toate acestea, Partidul Laburist din Marea Britanie ar putea crește ponderea grupării socialiste în adunarea UE, permițând grupului de centru-stânga să obțină majoritatea.
Sondajele din celelalte 27 de țări ale UE prevăd în prezent că centrul-dreapta va câștiga majoritatea locurilor în următorul Parlament al UE – așa că atunci când Marea Britanie și deputații săi părăsesc UE, majoritatea în adunarea europeană ar putea să se schimbe.
Cancelarul german Angela Merkel a spus miercuri că este în favoarea unei amânări a Brexitului dincolo de 30 iunie, întârziere cerută de Londra, cu câteva ore înainte de un summit crucial pentru subiect. De asemenea, Merkel se întâlnește cu președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru un compromis înainte de summit, relatează AFP.
”Sunt de părere (…) că trebuie să permitem o întârziere rezonabilă” pentru ca partidele politice britanice să negocieze o ieșire din criză și ”este foarte posibil ca termenul limită acordat de UE să fie mai lung decât cel cerut de către premierul britanic”, a declarat Merkel deputaților germani.
Pe de altă parte, aceasta a spus, potrivit Reuters, că ea crede că ”ar trebui să amânăm cu mai multe luni, dar să nu o lungim. Așa că dacă Marea Britanie a luat o decizie atunci ieșirea să aibă loc imediat”.
Liderii europeni se reunesc astăzi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European în care vor trebui să ia o decizie, din nou, cu privire la amânarea Brexit-ului, din cauza blocajului politic de la Londra. Marți seara, președintele Consiliului, Donald Tusk, le-a adresat o scrisoare oficială în care propune, ca variantă, o extindere flexibilă a articolului 50 cu un an.
Cu o zi înainte, după o întâlnire May-Merkel la Berlin, cancelarul a spus că este posibilă o amânare până la începutul lui 2020, potrivit unui participant la o reuniune a partidului conservator CDU pe Brexit.
Sursa: hotnews.ro
Discuții despre această postare