Averea vicepremierului Gabriel Oprea, ministru de Interne, senator și presedinte al UNPR, va fi verificată de inspectorii Agenției Naționale de Integritate, ca urmare a sesizării depuse de avocatul Diana Monica Croitoru-Anghel, care a înștiințat și ANAF, în acest sens, potrivit Ziare.com.
„Vă transmitem Adresa nr. 7293/G/II/18.02.2015 transmisă de Agenția Națională de Integritate cabinetului nostru de avocatură, prin care s-a decis demararea efectuării evaluării averii domniei sale, în urma sesizărilor formulate de către petent cu privire la existenta unor grave inadvertente și neregularități existente, între Declarațiile de avere în perioada 2004-2014”, depuse de vicepremierul Gabriel Oprea, se arată într-un comunicat remis de avocatul Diana Monica Croitoru-Anghel.
Avocatul a ținut să precizeze, pentru Adevărul, că a depus mai multe sesizări la ANI, cu privire la averea lui Gabriel Oprea.
„Au fost vreo trei sesizări, plus o completare la o sesizare. Prima a fost depusă în ianuarie, iar aceasta datează din 18 februarie și a fost încununată de succes, pentru că s-a stabilit demararea procedurii de verificare a averii. O să depunem și o sesizare la ANAF, deși, în urma sesizării depuse către ANI, inspectorul Dan Dumitru Mantu mi-a spus că a procedat la trimiterea unei sesizări către ANAF. Am crezut că e de bună-credință, dar s-a dovedit că nu a existat nicio sesizare, deși a spus că a făcut-o”, a precizat avocata, precizand ca demersul are la baza „solicitarea unui client”.
În perioada menționată, 2004-2014, Gabriel Oprea a deținut două mandate de deputat și două de senator, declarațiile sale de avere putând fi consultate pe site-ul Senatului.
Sursă: REALITATEA.NET
Discuții despre această postare