Facebook a explicat, vineri, motivul pentru care câteva sute de români s-au trezit cu conturile blocate pentru că au acordat calificativul minim, o stea, paginii Poliţiei Române. Totul s-a întâmplat după scandalul în care a fost implicat românul cu numere de înmatriculare M…PSD.
Dezamăgiţi de modul în care Poliţia Română s-a comportat în evenimentele care au ţinut capul de afiş al ultimelor zile, mulţi români au decis să se răzbune, cumva, pe autorităţi. Şi, cum Facebook a devenit calea cea mai uşoară, sute de utilizatori ai reţelei sociale au intrat pe pagina Poliţiei Române pentru a „ajuta” la scăderea notei. Înaintea scandalului, Poliţia Română avea nota 3,2 din 5.000 de review-uri date de utilizatori, iar miercuri ajunsese, deja, la nota 1,1, din peste 50.000 de review-uri.
Iar evenimentele au escaladat rapid şi cei care au acordat o stea paginii de facebook a Poliţiei Române s-au trezit cu conturile blocate temporar şi au fost nevoiţi să urmeze diferiţi paşi pentru a se putea întoarce în mediul online. Vineri, Facebook a explicat întreaga situaţie: „Ne pare foarte rău de greşeală. Profilurile au fost suspendate din greşeală de sistemele noastre automate şi au fost restabilite cât de repede posibil după ce am putut investiga situaţia. Ne pare rău pentru neplăcerile cauzate. Confirmăm că, în urma investigaţiei, am descoperit că blocările au fost rezultatul unei erori la sistemele noastre automate anti-spam”, au spus reprezentanţii platformei sociale, pentru Hotnews.ro.
Discuții despre această postare