Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, susţine că moscheea care urmează a fi construită în Bucureşti nu prezintă un risc al creşterii numărului de musulmani, aşa cum a declarat Traian Băsescu. „Fluxul de persoane de origine musulmană va fi acelaşi dacă se face sau nu o moschee pe teritoriul României”, a spus Maior.
După ce fostul preşedinte Traian Băsescu a avertizat că odată cu noua moschee există pericolul ca numărul islamiştilor să crească foarte mult, lucru care ar duce la extinderea terorismului, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI) spune că noua moschee nu va influenţa fluxul de musulmani de pe teritoriul României.
„Fluxul de persoane de origine musulmană va fi acelaşi dacă se face sau nu o moschee pe teritoriul României. Nu va creşte dramatic sau o să vină la moscheea din Bucureşti. Dacă se doreşte într-adevăr crearea de lucruri negative pe teritoriul României, inclusiv sub aspect al radicalizării, propagandei, acest lucru se va realiza oricum, în alte spaţii nevăzute, obscure. Cred că n-ar fi un lucru rău pentru securitatea naţională a României, dimpotrivă dacă e gestionat”, a spus George Maior, într-un interviu la B1 TV.
Fostul şef al statului Traian Băsescu a transmis un mesaj extrem de dur legat de proiectul construirii unei moschei în Bucureşti în următorii trei ani, cerându-le celor „doi nesăbuiţi din fruntea statului” să îşi imagineze o situaţie în care „o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah”.
„Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă. Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vârf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, a spus Băsescu, într-o postare pe Facebook pe 9 iulie.
Discuții despre această postare