Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a recunoscut marți seară că acordul cu creditorii pentru un al treilea plan de ajutor financiar este un text în care „nu crede”, dar „l-a semnat pentru a evita dezastrul țării”, notează France Presse.
„Îmi asum responsabilitatea pentru orice greșeală pe care am putut să o comit, îmi asum responsabilitatea pentru un text în care eu nu cred dar l-am semnat pentru a evita dezastrul țării”, a declarat Tsipras într-un interviu la televiziunea publică elenă ERT, în ajunul unui vot crucial în parlament asupra acestui acord anunțat luni la Bruxelles și primit foarte prost de o parte a partidului său radical de stânga SYRIZA.
Discuții despre această postare