Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Mircea Rednic, a declarat duminică seara, la finalul partidei cu ASA Târgu Mureș, încheiată cu scorul de 0-0, că obiectivul său este să formeze o echipă competitivă și că acest club nu are încă o echipă care să se lupte la titlu.
”Obiectivul nostru este să ne formăm o echipă bună, competitivă, să luăm meci cu meci, nu are rost să vorbim acum de campionat, pentru că trebuie să fim realiști, noi nu avem echipă să ne batem la campionat”, a spus Rednic.
În privința meciului cu ASA Târgu Mureș, Rednic a arătat că este mulțumit de rezultat, este bucuros că echipa sa nu a luat gol, mai ales că acesta a fost primul meci adevărat cu o echipă puternică.
”Normal că sunt mulțumit de acest rezultat, cu puțină șansă — pentru că am suferit pe toată durata partidei, mai ales la fazele fixe, mai ales la auturi—, dar mă bucur că nu am luat gol și am reușit să câștigăm duelurile directe. Îmi pare rău că nu am avut mai mult curaj în momentul în care am avut posesia, am ținut de minge și ne-am creat o serie de situații, nu ocazii, situații de a ne apropia de poarta adversarului. E primul meci, primul meci adevărat, primul test cu o echipă bună, pentru că în perioada de pregătire nu am avut posibilitatea să jucăm cu o echipă bună. (…) Mă gândeam cum o să reacționeze jucătorii, pentru că nu am întâlnit un adversar de talia celui de astăzi. Am întâlnit o echipă bună, nu s-au bătut la campionat anul trecut pe vorbe, ci este o echipă bună, cu experiență. E un punct important și pentru mine fiecare meci care trece e important”, a subliniat acesta.
Mircea Rednic a arătat că Dinamo are nevoie de un atacant și că acest lucru s-a văzut și în meciul cu ASA: ”Ne-a lipsit și astăzi, pentru că am suferit foarte mult, și în prima repriză și în a doua, dar în prima ne-a fost greu”.
”Colegul meu (de la ASA Târgu Mureș, n.r.) așteaptă doi jucători, eu aștept vreo trei, nu știu unde s-au pierdut, dar eu sper să ajungă până la meciul cu Craiova, pentru că avem nevoie de un atacant. Marius Alexe nu este un atacant-atacant, dar s-a descurcat bine, nu a fost ușor în fața celor doi fundași centrali… Atacanții buni se lasă mai greu convinși, suntem în discuții avansate, mai sunt mici detalii, spre să se rezolve. (…) Sunt doi din Belgia, unul joacă în Italia, unul în Belgia”, a precizat Mircea Rednic.
În privința celor șase egaluri din șase partide din debutul campionatului, Rednic crede că acestea se datorează grabei începerii campionatului, care a făcut ca echipele să nu fie bine puse la punct.
”Egalurile spun foarte multe, dar noi românii suntem foarte șmecheri, nu știu de ce ne grăbim atât. Echipele nu sunt puse la punct cu pregătirea, nu au avut vacanță, jucătorii sunt obosiți, (…) nu au avut timp să se recupereze, lumea se tatonează, nu prea se mișcă, sper ca în meciurile care vin să avem și noi o victorie. Nu sunt pregătiți, echipele încă se formează”, a conchis Rednic.
Discuții despre această postare