Grecia a depus o cerere oficială pentru un acord de împrumut cu Mecanismul European de Stabilitate (ESM), a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro, transmite Reuters.
Săptămâna trecută, Guvernul grec a anunțat că a trimis creditorilor o propunere pentru un nou acord de finanțare pe doi ani convenit cu Mecanismul European de Stabilitate.
‘ ESM a primit cererea Greciei’, a declarat purtătorul de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro.
Miniștrii de Finanțe din zona euro urmează să ia în considerare cererea autorităților de la Atena, care în mod oficial este adresată președintelui Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.
Dotat cu 700 de miliarde de euro, Mecanismul European de Stabilitate urmează să înlocuiască în timp Fondul european de stabilitate fianciară (EFSF), care în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane a emis obligațiuni pentru a veni în sprijinul statelor membre ale zonei euro care aveau probleme.
Discuții despre această postare