Funcţionari ai Uniunii Europene au avut, vineri, primele discuţii oficiale despre cel mai pesimist scenariu în cazul Greciei, o intrare în incapacitate de plăţi care ar forţa ieşirea ţării din zona euro, informează Reuters.
Reprezentanţi ai ţărilor din zona euro, reuniţi la Bratislava, au stabilit că există trei scenarii în cazul Greciei, dintre care cel mai bun, cel al ajungerii la un acord rapid cu creditorii, este cel mai improbabil.
Al doilea scenariu ar fi prelungirea actualului program de asistenţă financiară, care expiră la sfârşitul lunii iunie, exact în momentul în care Grecia trebuie să achite către FMI 1,6 miliarde de euro.
Funcţionarii europeni au abordat pentru prima dată la nivel oficial al treilea scenariu – cel mai pesimist – cel al intrării Greciei în incapacitate de plăţi.
Reprezentantul Greciei prezent la reuniune a dat asigurări că Guvernul condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras va face totul pentru ajungerea la un acord cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Acordul ar debloca ultima tranşă, de 7,2 miliarde de euro, solicitată de Atena în cadrul actualului plan de asistenţă financiară, în valoare de 240 de miliarde de euro.
Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). MEDIAFAX
Discuții despre această postare